
Uniunea Europeană a condamnat în mod oficial, duminică, referendumul din Crimeea, catalogându-l drept "ilegal și ilegitim", și a anunțat că va adopta sancțiuni luni, relatează AFP.
"Referendumul este ilegal și ilegitim, iar rezultatul acestuia nu va fi recunoscut", au declarat președinții Consiliului European Herman Van Rompuy și Comisiei Europene (CE) José Manuel Barroso într-un comunicat comun. Acest scrutin este, în opinia europenilor, "contrar Constituției ucrainene și regulilor internaționale", adaugă ei.
În lumina ultimelor evoluții, miniștrii de Externe UE vor "examina situația mâine (luni) la Bruxelles și se vor pronunța asupra unor măsuri suplimentare, conform declarațiilor șefilor de stat și de guverne de la 6 martie", se arată în comunicat.
Liderii europeni au stabilit atunci să aplice sancțiuni țintite, constând în blocarea unor averi și impunerii unor restricții în eliberarea de vize, în cazul în care Rusia nu se angajează rapid într-o "dezescaladare" a tensiunii.
Ambasadorii celor 28 de state la UE urmau să se reunească duminică după-amiaza, pentru a stabili o listă cu oficiali ruși și ucraineni proruși vizați de aceste sancțiuni, a declarat o sursă diplomatică. Această listă nu va fi dezvăluită înaintea reuniunii miniștrilor, care urmează să înceapă luni la ora locală 9.30 (10.30, ora României).
"O soluție la criză va putea fi găsită doar acționând împreună pe plan diplomatic, inclusiv prin discuții directe între guvernele ucrainean și rus", reiterează Barroso și Van Rompuy.
Această soluție "este necesar să aibă la bază integritatea teritorială, suveranitatea și indepenedența Ucrainei", subliniază ei.
"Îndemnăm Rusia să-și retragă forțele armate – pentru a reduce efectivele la nivelul de dinaintea crizei -, în cazărmile lor permanente, conform acordurilor existente", adaugă ei.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















