
Teodor Baconschi se consideră un erudit, un fin cărturar, care-și garnisește fiecare discurs sau scriere cu vorbe rar întâlnite, precum „egerie“, cuvânt care l-a trimis pe colegul său de partid Teodor Stolojan direct la dicționar, de unde a aflat că înseamnă „sfătuitoare secretă“. Probabil câteva studente la Litere au fost date pe spate de intelectualul Baconschi, ale cărui texte trebuie să le parcurgi cu Dex-ul lângă tine. Dar, cum adevărul iese ca untdelemnul la suprafață, așa și caracterul finului intelectual Baconschi s-a ițit în același text în care vorbea despre „egeria lui Stolojan“, Raluca Turcan, transformată câteva cuvinte mai încolo în "admiratoarea umedă a lui Vasile Blaga". Deși cam devreme, memoria pare să-i joace feste lui Teodor Banconschi, întrucât cuvântul umed i se potrivește de minune prietenei sale, ambasadoarea Manuela Vulpe, cea care-i trimitea scrisori virtuale pline de amintiri comune, dintr-un jacuzzi. „Aseară am făcut o baie, în noua cada (tip jacuzzi) din noua reședință. Gândindu-mă la tine, am evocat – si trăit – momente din vechea baie (tip jacuzzi), din fosta reședință din australia.
„Manuela“, este doar unul din mesajele trimise în 2006 de ambasadoarea Vulpe consilierului prezidențial Teodor Baconschi. Răspunsul a fost pe măsură: „Uaaauuu ! Am ramas fara grai“.
Episodul a fost uitat odată cu trimiterea lui Baconschi în funcția de ambasador al României la Paris, dar amintirile par să nu-i dea nici acum pace distinsului intelectual, încă pedelist, care nu se poate abține să nu asocieze o femeie, oricare ar fi ea, cu atmosfera umedă a unui jacuzzi. Deh, gusturi fine, de intelectual plătit din bani publici pentru înalte ranguri diplomatice.
Doamna ambasador Vulpe a intrat în anonimat după acest episod ludic , plin de subînțelesuri, în timp ce partenerul său de epistole a sărit pragul diplomației, direct în ograda politicii românești, de unde dă lecții nu doar de politică , ci și de morală, ca un teolog de excepție ce se recomandă. Politica dusă de Teodor Baconschi a fost așa cum îi place lui: umedă. De plăcere. Plăcerea de a fi ministru de externe, șef de fundație creștin-democrată, sponsorizată generos de clientela pedelistă, primvicepreședinte într-un partid în care nu știa prea bine nici liderii de filiale și acum dizident notoriu, gata să părăsească partidul și să pășească ferm spre iluminații lui Băsescu. Dar nu oricum, ci cu scandal. ?ê?£i cum nimeni nu pare dispus să dea importanță umorilor sale împărtășite pe blog, a încercat o provocare, jignindu-și o colegă de partid care declarase că PDL nu are de gând să o dea afară pe Elena Băsescu din PDL. Iar dacă spui Elena Băsescu spui Traian Băsescu. Spui Traian Băsescu, spui acum Mișcarea Populară spre care vrea să se îndrepte acum și Teodor Baconschi după „succesul“ Reformiștilor la alegerile din PDL. ?ê?£i-uite așa, din aproape în aproape, ajungem la motivul, înălțător desigur , pentru care Teodor Baconschi a trecut de la „egeria lui Stolojan“ la „admiratoarea umedă a lui Blaga“ într-o sigură frază. Păcat, domnule Baconschi ! Mai bine rămâneați la umezeala din jacuzzi pentru că cea din politică s-ar putea lăsa cu mucegai.
Iulia Nueleanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















