Home Actualitate Un act de corupție al unui magistrat a dus la demascarea altor...

Un act de corupție al unui magistrat a dus la demascarea altor cinci

DISTRIBUIŢI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit frauda de la examenul pentru procurori șefi, în timpul în care anchetau un caz de corupție legat de Dumitru Gheorghe, procuror la Parchetul Curții de Apel Pitești, potrivit rechizitoriului trimis instanței. Astfel, în dosar se precizează că în 16 octombrie 2007, procurorii Secției de combatere a corupției s-au sesizat din oficiu să ancheteze o posibilă faptă de corupție referitoare la procurorul Dumitru Gheorghe, deoarce pe numele procurorului exista o plângere în care se arăta că acesta i-ar fi pretins lui Virgil Mârțoiu suma de 10.000 de euro, pentru a obține o soluție de achitare într-o cauză penală. Acest dosar a fost instrumentat de anchetatorii DIICOT – Biroul Teritorial Argeș, care l-au trimis la DNA pentru continuarea cercetărilor. Iar pentru anchetarea faptelor DNA au cerut interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de Dumitru Gheorghe și Virgil Mârțoiu, moment în care a fost demascat și modul în care se dorea măsluirea concursului de promovare a magistraților în funcții de conducere.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.