
Un agent principal în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București este verificat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru fals în declarații și imposibilitatea de a justifica peste 62.000 de euro, informează ANI.
ANI precizează că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existența unei diferențe nejustificate, de 276.827 lei (aprox. 62.208 euro), între averea dobândită și veniturile realizate, împreună cu familia, de către Gabriel Florentin Gheorghe, agent principal în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București.
ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de Gabriel Gheorghe în perioada exercitării funcției publice.
"În urma procedurilor de evaluare, au rezultat și indicii privind săvârșirea de către Gheorghe Florentin Gabriel a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 330 din noul Cod Penal al României, conform căruia «Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă», întrucât depozitele bancare constituite de către Gheorghe Florentin Gabriel împreună cu familia, precum și sumele de bani primite cu titlu gratuit din partea mamei și a socrilor, elemente care au generat diferența nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate de sus numiți, nu au fost menționate în nicio declarație de avere depusă până în prezent", se arată în comunicatul ANI.
Agenția mai informează că a dispus și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, București, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 330 din noul Cod penal.
Potrivit sursei citate, Gheorghe Florentin Gabriel a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Gabriel Gheorghe a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, se mai arată în comunicat.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















