Un angajat STS din Timișoara a dispărut la sfârșitul săptămânii trecute de la o pensiune din localitatea mehedințeană Ogradena Veche, fiind dat în consemn la frontieră.
Bărbatul se cazase la 27 august la pensiunea Sf. Paul din localitate împreună cu alte opt persoane. A doua zi, persoanele care îl însoțeau au constatat dispariția acestuia și au anunțat postul de poliție din Eselnița.
Bărbatul dispărut se numește Alexandru Acsinescu, este în vârstă de 41 de ani și este angajat al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) în Timișoara, potrivit unor surse judiciare.
„Bărbatul a fost dat dispărut pe 28 august. Polițiștii mehedințeni efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a dispărut“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți, inspectorul Nicolae Lohon.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















