
Un bărbat în vârstă de 73 de ani a murit miercuri, într-o sală de judecată a Tribunalului București, iar echipajul de urgență a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. El a fost declarat decedat, după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de peste 40 de minute, a declarat coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.
Bărbatul participa la ședința de judecată în calitate de expert și aștepta să înceapă procedura, când i s-a făcut rău, au precizat reprezentanții instanței. Un echipaj SMURD s-a prezentat la fața locului în câteva minute după efectuarea apelului la 112 și a început manevrele de resuscitare.
După peste 40 de minute de manevre de resuscitare fără rezultat, a fost declarat decesul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















