Conturile blocate, activele sub sechestru sau anchetele care tot raman in derulare de ani de zile nu par sa il incurce pe fosul ospatar Constatin Cuciureanu, care continua sa faca absolut ce vrea la Botosani, ca pe mosia personala. Cu toate ca institutiile statului se prefac interesate, de fapt nu fac absolut nimic si, cateodata, chiar il ajuta. Astfel, in pofida numeroaselor dosare penale in care este acuzat de diferite faradelegi, Cuciureanu nu pateste nimic, protejat fiind chiar de institutiile care ar trebui sa apere cetatenii: Politia si Parchetul, care treneaza de ani buni cercetarea dosarelor, iar in final judecatorii, care ii dau cistig de cauza.
O tranzactie dubioasa
Cuciureanu a reusit, recent, sa vanda doua spatii al caror proprietar nu era si, mai mult, stia precis ca nu este. Astfel, el a vandut, o data cu Restaurantul Stadion, si spatiile a doua societati comerciale alipite. Culmea nerusinarii individului consta in faptul ca el insusi ii vanduse pamantul pe care se afla constructia uneia dintre firme, in urma cu trei ani.
Astfel, el a vandut Restaurantul Stadion lui Gavril Pascovici impreuna cu alte doua spatii, apartinand societatilor comerciale Harmicom SRL si Kit Electric, firme care detin acte de proprietate de ani buni pe spatiile respective. Ulterior, spatiile au fost intabulate la Biroul de carte funciara de pe langa Judecatoria Botosani, in favoarea lui Gavril Pascovici.
Vanzarea a fost posibila datorita erorilor intentionate sau neintentionate ale expertului cadastral, ale angajatilor Oficiului judetean de cadastru, ale Biroului de carte funciara si, implicit, ale Biroului notarial -Reta Anitei-, care si-au pus semnaturile si stampilele pe actele care au stat la baza tranzactiei.
Schita cadastrala – intocmita fara nici o verificare
Realizatorul schitei cadastrale care a stat la baza vanzarii Restaurantului Stadion este Lucretia Gherca, functionar in Primaria Botosani, expert cadastral in timpul liber si nevasta presedintelui-delegat pe langa Biroul de carte funciara, judecatorul Mihai Gherca. Femeia nu a facut nici un fel de verificare, asa cum prevede legea. Ea inca mai are autorizatie de -expert-, speram ca nu pentru multa vreme. Pe baza schitei, Oficiul judetean de cadastru a furnizat, fara nici o alt fel de verificare, numarul de parcela pentru spatiul respectiv, care, ulterior, a fost inregistrat, la Biroul de carte funciara de pe langa Judecatoria Botosani, de catre judecator, care este sotul -expertei-. A urmat apoi intocmirea documentului de vanzare-cumparare, incheiat de notar, fara a verifica daca vanzatorul detine titlu de proprietate asupra intregului imobil vandut.
In actul de vanzare cumparare se mentioneaza faptul ca -impozitele si taxele catre stat, de orice natura, sunt achitate de vanzator pana azi, data autentificarii, Certificat nr. II/1164, eliberat la data de 19 ianuarie 2002 de Primaria Municipiului Botosani – Servicii impozite si taxe locale-. Mentiunea din contractul de vanzare-cumparare este falsa, iar fostul chelner se plimba liber, in continuare, dupa acest matrapazlac, nici Parchetul si nici Politia nu au catadixit sa se autosesizeze.
Datorii la bugetul de stat de peste un miliard
Firma lui Cuciureanu a reusit vanzarea activului mentionat, cu toate ca avea, la 31 ianuarie 2002, o datorie de peste 100 milioane de lei la bugetul local si peste un miliard de lei la bugetul de stat. In Certificatul fiscal nr. 1164, emis de Directia de impozite si taxe, se mentioneza foarte clar ca activul se afla in evidente, iar la sfarsitul documentului se precizeaza foarte clar faptul ca -din evidentele noastre, rezulta ca are datorii neplatite-. Cu toate acestea, notarul Reta Anitei scrie in actul de vanzare-cumparare ca societatea nu inregistreaza datorii la bugetul de stat sau cel local.
Administratia Finantelor Publice Botosani a incercat, in mai multe randuri, recuperarea sumelor de peste un miliard de lei de la firma lui Cuciureanu, insa acest lucru a fost imposibil. Blocarea conturilor bancare nu a dat rezultat, atat timp cat Cuciureanu nu mai trecea banii prin cont, platile efectuandu-le in numerar, in dispret total fata de normele fiscale. Nici sechestrarea spatiiilor nu a fost posibila, in conditiile in care Restaurantul Stadion a fost castigat in instanta doar cu putin inainte de a-l vinde. Intreaga tranzactie este dubioasa, deoarece fiscul avea pus, de mai multi ani, sechestru pe terenul de sub restaurant.
Ca tabloul sa fie complet, pretul -oficial- al imobilului vandut de firma lui Cuciureanu este de doar 350 milioane de lei, in conditiile in care pretul de piata al Restaurantului Stadion depaseste usor doua miliarde de lei.
Dosare -in lucru-
Unul dintre dosarele in care este cercetat Cuciureanu vizeaza modul de privatizare a societatii comerciale Alimentatie Publica SA, in care fostul ospatar este acuzat de nerespectarea clauzelor contractuale. Pana acum nu s-a petrecut insa nimic, protectorii individului pastrandu-i dosarul, la nesfarsit, -in lucru-.
Tot -in lucru- pastreaza procurorii si politistii unsi de Cuciureanu si dosarul prin care acesta a pagubit sucursala din Botosani a SNP Petrom cu peste 1,5 miliarde de lei, cu toate ca, din dosarul depus de noua conducere a Petrom, reiese foarte clar ca acesta a falsificat cu nerusinare gajul depus.
Acelasi Cuciureanu a fost proprietarul societatii Proiris SRL, firma care este cercetata in legatura cu un prejudiciu de peste un miliard de lei, prin decontarea ilegala, in 1999, a unor cupoane agricole, cumparate de la bisnitari si decontate cu complicitatea directoarei BCR din Saveni. Daca reamintim ca personajul s-a implicat recent intr-un scandal public in care a amenintat oamenii cu un pistol, intregim portretul acestui personaj bizar de provincie, care, cu deplina complicitate a Politiei, Procuraturii si a unor judecatori, face ce-i trece prin cap in Botosani, fara sa pateasca ceva.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















