Primarul comunei Micfalău din județul Covasna, Nyaguly Vilmos, a fost implicat, sâmbătă seară, într-un accident rutier în urma căruia un motociclist a suferit leziuni grave, edilul fiind sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Covasna, Buzsi Andrea, sâmbătă seară, primarul comunei Micfalău a făcut o manevră de oprire în dreptul unui imobil, pe partea stângă a drumului, pe contrasens, mașina ciocnindu-se frontal cu o motocicletă condusă regulamentar de un bărbat din județul Harghita. În urma impactului, motociclistul A. Marin, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Sânsimion, județul Harghita, a fost proiectat pe contrasens, unde a fost lovit de o autoutilitară condusă regulamentar de L. Mihai, în vârstă de 34 de ani, din Sfântu Gheorghe, a explicat Buzsi Andrea. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a petrecut accidentul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















