Home Actualitate Un sergent-major și-a împușcat nevasta și apoi s-a sinucis

Un sergent-major și-a împușcat nevasta și apoi s-a sinucis

DISTRIBUIŢI

La numai două săptămâni de la oribila crimă de la Craiova, când un polițist și-a ucis nevsta, și-a împușcat fiica și s-a sinucis, un militar a decis să pună capăt zilelor fostei soții și apoi să se împuște. Este vorba despre sergentul-major Ion Anițoiu, în vârstă de 34 de ani, care și-a împușcat mortal, în noaptea de luni spre marți, soția cu arma din dotare, apoi s-a sinucis, incidentul având loc într-o benzinărie din Buzău. Potrivit anchetatorilor, cele două cadavre au fost descoperite, luni noapte, în jurul orei 01.40, de un tânăr de 17 ani care intrase într-o benzinărie din Buzău cu gândul de a-și cumpăra țigări. Speriat, adolescentul – a cărui mamă îl aștepta afară – și-a anunțat părintele că două cadavre se aflau pe podea, moment în care în zonă au ajuns și angajații firmei de pază. Aceștia au anunțat poliția, în urma cercetărilor oamenii legii identificând cele două cadavre, precum și arma cu care s-a tras, un pistol militar de tip Carpați, fiind folosite trei gloanțe. Ancheta a stabilit că arma îi aparține lui Ion Anițoiu de la Unitatea Militară 01654 din Mărăcineni, județul Buzău. Incidentul a fost înregistrat pe camerele de supraveghere din incinta benzinăriei.
Anchetatorii au stabilit că puțin după miezul nopții, bărbatul – care se pare că era de serviciu – a fugit din post cu arma din dotare și a venit la benzinărie, unde soția sa era de serviciu. Bărbatul a venit cu mașina personală, a parcat-o într-un loc ferit, s-a schimbat de hainele militare care au fost găsite în autoturism, după care a mers la benzinăria unde lucra soția sa. Camerele de supraveghere au arătat că ei s-au certat câteva minute, după care militarul a scos pistolul pe care îl avea la piept și a împușcat-o pe femeie de două ori în cap. La câteva secunde, bărbatul a îndreptat arma înspre el și s-a împușcat, cele două cadavre fiind descoperite unul lângă altul. Potrivit procurorului criminalist de caz, Iulian Mocanu, cei doi soți erau în proces de divorț. Ei aveau copii gemeni, un băiat și o fată, de 11 ani, care în ultima vreme – de când soții se aflau în divorț – locuiau separat, fiecare la unul dintre părinți.
Parchetul Militar Teritorial București a deschis un dosar în acest caz, fiind făcute investigații pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și călcare de consemn, iar Parchetul Buzău face cercetări care nu au legătură cu îndatoririle de serviciu ale militarului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.