De votul pe care îl vor da astăzi deputații și senatorii depinde numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe, acolo unde a fost propus de președintele Traian Băsescu. Plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatul poate vota nominalizarea fostului ministru liberal de Externe la șefia SIE, după ce acesta a trecut cu bine de audierile din comisiile parlamentare.
Potrivit democratului Cezar Preda, președintele comisiei SIE din Parlament, Mihai Răzvan Ungureanu a primit în unanimitate aviz favorabil. La rândul său, Ungureanu a recunoscut că nu se așteaptă la o activitate ușoară în cadrul serviciului de informații dacă va fi numit director după votul de astăzi. "Sper ca activitatea Serviciului de Informații Externe să se bucure de aceeași apreciere ca întotdeauna. (…) Munca serioasă presupune privațiune, presupune și insomnie, transpirație și încruntări. Eu cred că am dovedit ce înseamnă acest lucru și cred că România are nevoie de muncă serioasă", a susținut Ungureanu, după audierile din comisiile parlamentare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















