Ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu, le-a cerut colegilor din Centrala sa depuna cereri la CNSAS, pentru a dovedi ca nu au facut politie politica sau nu au colaborat cu fosta Securitate. -Pana la finele anului, vom solicita acest lucru si personalului diplomatic-, a precizat Ungureanu, adaugand insa ca cererea are -mai mult o valoare morala-.
La doua luni de la preluarea mandatului de ministru de externe, Mihai Razvan Ungureanu a decis sa supuna institutia pe care o conduce unei -disectii publice-, prezentand, totodata, noua echipa cu care va colabora, dar si propunerile de restructurare. Din cei sapte membri ai conducerii MAE prezentati la conferinta de presa de ieri, trei provin din mediul academic, fara nici o experienta in diplomatie. Este vorba despre Lucian Leustean, secretar de stat pentru afaceri europene, fost conferentiar la Facultatea de Istorie a Universitatii Ioan Cuza din Iasi, Valentin Naumescu, secretar de stat pentru afaceri culturale, fost conferentiar, doctor la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, si Claudiu Doltu, subsecretar de stat, care se va ocupa de diplomatia economica a Romaniei. La putin timp dupa ce si-a prezentat o parte din noua echipa, ministrul a vorbit despre strategia de depolitizare a MAE, care a dus, de altfel, la trei procese intentate de cei concediati pentru ca fusesera numiti pe criterii politice. Trei consilieri diplomatici – Lucia Cornelia Lepadatu, Virgil Popescu si Sever Mesca -, numiti in functie la finalul anului 2004 si rechemati de la posturi la inceputul acestui an de noua conducere a MAE, au dat in judecata ministerul. In total, numarul celor concediati din aceleasi motive se ridica la 10, din cei 2.116 angajati ai ministerului.
Lista -neagra-
Cat despre ambasadorii care isi incheie mandatul in 2005 sau vor fi retrasi din cauza varstei inaintate, Mihai Razvan Ungureanu a precizat, fara sa ofere insa alte amanunte, ca a inaintat deja presedintiei lista cu propunerile de retragere din post a unor ambasadori, precum si nominalizarile pentru noii sefi ai misiunilor diplomatice. Rechemarea in tara a unor diplomati sau a unor membri ai corpului tehnico-administrativ din ambasade si consulate se va face, potrivit planurilor de restructurare a MAE, pe trei categorii: cei care isi incheie mandatul in 2005, cei care au implinit varsta de pensionare si cei care intrunesc ambele conditii. Angajatii din cea de-a doua si a treia categorie vor fi rechemati in tara in mod sigur, dar in ceea ce-i priveste pe cei carora li s-a terminat mandatul, discutia va fi de la caz la caz, pentru ca nu trebuie sa fie operate schimbarile exact in ziua expirarii mandatului de patru ani. -Trebuie sa operam cu rabdare si tact aceste schimbari-, a sustinut Ungureanu, referindu-se si la ambasadorul Romaniei din Washington, Sorin Ducaru, al carui mandat expira anul acesta. Ministrul de externe a vorbit despre 79 de angajati ai MAE care ajung in 2005 la varsta pensionarii, dintre care 56 angajati cu functii diplomatice, iar 41- aflati la posturi in strainatate. Noua dintre sefii de misiuni isi incheie mandatul in 2005, 13 indeplinesc conditiile de pensionare, iar 16 se afla in ambele situatii.
Mai multi tineri
Fata de dorinta de -improspatare- a fortelor diplomatice, Ungureanu a precizat ca una dintre prioritatile MAE este atragerea tinerilor absolventi de facultate. La mare cautare se afla vorbitorii de rusa, turca, maghiara sau sarbo-croata, iar ministrul de externe a anuntat ca, pana la sfarsitul lui martie, va fi organizat un concurs pentru ocuparea a 60 de posturi. Referindu-se la salariile oferite, seful diplomatiei s-a plans ca bugetul MAE reprezinta mai putin de un procent din bugetul de stat, motiv pentru care va cere o rectificare bugetara. El a dezvaluit ca 6,4 la suta din angajatii MAE au salarii brute de pana la cinci milioane de lei, adica aproximativ 3,8 milioane de lei net. In plus, Mihai Razvan Ungureanu a mai anuntat ca anul acesta MAE va depune un studiu de fezabilitate pentru un nou sediu, ca vom avea ambasade noi la Chisinau si Bagdad, ca va mari misiunea Romaniei de la Bruxelles, in vederea integrarii in UE, si ca probabil va inchide consulatele din Alexandria si Capetown.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















