
Liderii USL au afișat ieri o atitudine defetistă în legătura cu ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai important obiectiv de politică externă a României de după Revoluție, după aderarea la NATO și UE. Astfel, România a dat de înțeles prin intermediul conducătorilor săi că se resemnează în privința aderării României la Schengen. Premierul Victor Ponta a declarat ieri că ministrul de Interne, Radu Stroe, care va merge la reuniunea JAI, are mandat din partea Guvernului să spună tuturor oficialilor europeni că autoritățile de la București au îndeplinit tot ce ține de partea română pentru aderarea la Schengen, iar „ce ține de dânșii să facă când doresc“ . El a precizat din nou că Guvernul nu mai dorește să fixeze un termen pentru aderarea la Schengen și care să nu fie respectat. „Aveți mandat din partea Guvernului să spuneți tuturor colegilor noștri europeni că suntem perfect pregătiți pentruSchengen, că ce ține de noi s-a făcut și ce ține de dânșii să facă când doresc. Nu mai dorim o dată, ca de fiecare dată să ni se spună «nu acum, data viitoare». Când termină toate alegerile lor naționale, toate problemele, atunci noi suntem pregătiți și intrăm în Schengen“, a spus Ponta în ședința de guvern. De altfel, nu este prima oară când guvernul USL se exprimă în acești termeni, inclusiv prin vocea ministrul de Externe, Titus Corlățean, afișând periodic un non-combat pe acest deziderat. Aderarea României la Schengen se află pe agenda reuniunii miniștrilor de Justiție și Afaceri Interne (JAI) din UE din 5-6 decembrie, dar urmează ca reprezentanții permanenți ai statelor membre UE, care se reunesc, miercuri, în COREPER II, să stabilească dacă se va discuta, ca și la precedentele consilii, doar stadiul implementării acquis-ului sau va avea loc o dezbatere de orientare, urmată de un vot.
Desincronizare guvernamentală
De data aceasta Ponta și Corlățean nu și-au mai sincronizat declarațiile, iar ministru de Externe a afirmat ieri că subiectul aderării României și a Bulgariei la spațiul Schengen este discutat, din păcate, într-un context european foarte complicat, dar cele două țări vor continua să-și urmărească acest obiectiv legitim. Prezent la reuniunea ministerială a Consiliului Nord-Atlantic, Titus Corlățean a declarat referitor la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) de joi că 'este posibil să existe dificultăți din partea unor state membre (UE), puține la număr, să adoptăm o decizie acum' privind aderarea la Schengen. 'În mod evident va exista o agendă viitoare, pentru că obiectivul rămâne un obiectiv legitim al României', a adăugat ministrul de externe, precizând că 'elemente noi' nu există în acest dosar, în contextul în care este clar că România și Bulgaria au îndeplinit standardele tehnice pentru aderare.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















