
Curtea Constituțională a decis, astăzi, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui este invalid, iar Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni. Conform unor surse oficiale, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3. Ședința de marți a Curții Constituționale a durat mai puțin de trei ore.
Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, astăzi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum.
"A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul", a explicat Zegrean. Președintele Curții Constituționale a menționat că președintele suspendat, Traian Băsescu, își va relua în această situație atribuțiile de șef al statului.
Curtea Constituțională a constatat, în hotărârea adoptată astăzi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil și menționează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu își reia atribuțiile.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















