Home Actualitate Valerică, „băiatul performant” al lui Radu Mazăre, ridicat de pe stradă de...

Valerică, „băiatul performant” al lui Radu Mazăre, ridicat de pe stradă de procurorii DNA

DISTRIBUIŢI

Răducu Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor din Guvernul Ponta II a fost ridicat, ieri, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție direct de pe stradă, din fața Ministerului Dezvoltării. Conform unor surse judiciare, Răducu Valentin Preda a fost adus la sediul DNA, unde a fost audiat în legătură cu o serie de posibile fapte de corupție privitoare la derularea unor contracte. Anchetatorii n-au oferit prea multe informații, iar ceea ce se știe până acum este că reținerea secretarului de stat nu este rezultatul unul flagrant. Preda a fost ridicat împreună cu șoferul său, iar singurele obiecte despre care se bănuiește că ar putea avea legătură cu o posibilă infracțiune sunt două plicuri de culoare maro, găsite asupra lor, plicuri despre care nu s-a aflat însă și ce ar putea să conțină.
Fost viceprimar dar și fost consilier local al Primăriei Constanța, dar și vicepreședinte al filialei municipale Constanța a PSD, Răducu Valentin Preda este cunoscut drept omul de maximă încredere al primarului Radu Mazăre. Motiv pentru care măscăriciul „Pașă“ de Constanța, a și sărit în apărarea celui reținut: „Este vorba despre Valerică, un băiat performant, apreciat și dorit de toată lumea, de la miniștri până la premier“. Probabil că l-or fi apreciat și dorit ei, dar DNA-ul l-a dorit mai mult decât toți la un loc. Realitatea este însă că nu este prea clar cât de mult l-o fi apreciat Victor  Ponta. Dar cert este un singur lucru: la scurt timp după reținerea lui, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat oficial, dar fără a oferi prea multe explicații, că premierul Ponta l-a demis pe Valentin Preda din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Mazăre vede naziști pe toate drumurile

La scurt timp după reținerea lui „Vali al lui Radu“ cum i se spune lui Preda prin Constanța, oamenii din subordinea lui Mazăre au și sărit în sus ca arși, invocându-i la grămadă, ca într-un ritual de exorcizare, pe naziști, pe Stalin și miliția securistă: „Valentin Preda a fost și este susținut de PSD Constanța în funcția de ministru secretar de stat, performanțele și experiența sa în acest domeniu fiind recunoscute de specialiști la nivel național și internațional. Reținerea abuzivă a lui Valentin Preda, din fața Ministerului Dezvoltării, practic din stradă, amintește de practicile poliției politice din Germania nazistă sau din Rusia lui Stalin, rețineri abuzive perpetuate de miliția securistă a lui Traian Băsescu.“. Așa că, spre deosebire de Victor Ponta, șeful lor de partid și de stat care, în calitatea sa de Premier, l-a mazilit urgent Răducu Valentin Preda, PSD-iștii constănțeni au anunțat că nu se dezic de el. Mai mai mult decât atât, i-au și luat apărarea în cel mai revoluționar mod cu putință: „PSD Constanța protestează ferm în fața unor astfel de practici abuzive și solicită un răspuns urgent din partea DNA, a Ministerului Justiției, Comisiei Juridice a Parlamentului României, Comisiei de abuzuri din Parlamentului României, referitor la «motivația» pentru care Valentin Preda a fost ridicat în acest mod. PSD Constanța nu înțelege de ce acesta nu a fost chemat în mod civilizat la sediul DNA, având în vedere prezumția de nevinovăție de care trebuie să beneficieze orice cetățean european.“. Un cetățean european care, după părerea PSD-iștilor din Constanța, este un adevărat geniu politico-economic: „Vă reamintim că Valentin Preda a reușit, în perioada mai – decembrie 2012, să deblocheze negocierile cu Comisia Europeană referitoare la proiecte care prevedeau dezvoltarea traseului navigabil pe Dunăre. Experții Comisiei Europene au apreciat public experiența lui Valentin Preda în domeniul naval, solicitând ca acesta să reprezinte, în continuare, România în negocierile cu Comisia Europeană. Tot în această perioadă ministrul constănțean a reușit deblocarea unor fonduri pentru multiple lucrări de infrastructură din România și finalizarea lucrărilor la autostrada A2 pe tronsonul Cernavodă – Constanța. Așadar, PSD Constanța nu se dezice de Valentin Preda și îl susține, cerând imperios respectarea legii și prezentarea motivelor pentru care un tânăr ministru performant este desființat în acest mod josnic și abuziv“. Probabil că or fi știind ei PSD-iștii ce spun căci, după câte s-a mai auzit, Răducu Valentin Preda s-a ocupat deosebit de intens pentru a obține de la Guvern, trecerea Portului Constanța, cu tot ceea ce înseamnă el în lumea afacerilor legale, dar mai ales ilegale, în subordinea directă a Primăriei din Constanța. Până azi, când a fost demis de Victor Ponta, „Vali al lui Radu“ a fost secretar de stat la Ministerul Transpor­turilor, funcție pe care a ocupat-o cu o scurtă pauză, din mai 2012. Anterior, din ianuarie 2010, el a fost consilier al primarului Mazăre. Cariera pentru care îl laudă Mazăre pașa, are legătură mai ales cu posturile care au avut legătură mai ales cu Portul Constanța dar și cu Ministerul Transporturilor. Astfel,în perioada mai 2010 – mai 2012 Preda a fost membru în Consiliul de Administrație al CN Administrația Porturilor Maritime Constanța, iar în anii anteriori, director la SC RO-DE Parteners SRL, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, inspector de specialitate la Autoritatea Navală Română, ofițer de port la Inspectoratul de Stat al Navigației Civile – Căpitănia Zonală Constanța. De fapt, în acest domeniu, el și-a început cariera din poziția de personal navigant la Compania de Navigație Navrom, Romline Constanța, unde a activat din iunie 1989 până în iunie 1993.
Teoretic, Preda pare un individ modest care conform declarației de avere din mai 2012, depusă la preluarea funcției de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, nu deținea terenuri, apartamente sau case, și nici măcar un hârb de automobil. În schimb, el  are oarece „cheag“ financiar, concretizat  în două conturi bancare: unul de 35.500 de euro și celălalt de 23.000 de lei. În schimb el a acordat niște împrumuturi în nume personal: unul de 634.807 lei către SC Ro-De Parteners SRL, un al doilea de 148.700 de euro către SC Rhein Main Vertriebs, și încă unul de 15.000 de lei sumă cu care a împrumutat o persoană fizică. Iar în ultimul an fiscal, Valentin Preda a avut venituri de circa 23.000 de lei din funcția de consilier la Primăria Municipiului Constanța, 2.680 de lei de pe urma postului de consilier juridic la un notar public plus încă 694 de lei din funcția de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Dar probabil că DNA ne va anunța, cât de curând, pentru ce fel de afaceri l-a ridicat pe „Vali al lui Radu“ direct de pe stradă.

Sexi-bibliotecara de lângă Valerică „a lui Radu“
În luna ianuarie, Valentin Preda a intrat și în atenția tabloidelor chiar de ziua lui de naștere. Atunci „Vali al lui Radu” a fost „felicitat” într-un mod cu totul specific, de către Roxana Nemeș, starleta cunoscută mai ales ca „Bibliotecara sexi”. Lăsând deoparte cartea cu care, oricum nu are în comun decât raftul lângă care s-a lăsat fotografiată, „Bibliotecara” Nemeș i-a cântat sărbătoritului „La multi ani”, după care l-a și îmbrățișat. Fimat de un amator acest moment de tandrețe a fost preschimbat într-un videoclip care a fost preluat pe internet și de televiziunile de știri. Atunci s-a și spus că „sexi-bibliotacara” i-ar fi purtat noroc. Noroc care pare să-l fi părăsit ieri, la întâlnirea cu procurorii DNA.

Vasile Surcel

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.