
Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5 vreme de 15 ani, l-a avertizat pe Marian Enache că dacă nu-și dă demisia de la șefia Curții Constituționale în termen de trei zile, o să divulge, cu documente, cu ce anume a fost șantajat pentru a accepta anularea alegerilor prezidențiale. El a lansat acuzații și la adresa altor persoane publice.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
Ce spune Codul Penal
Art. 207
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
A constrânge înseamnă conform DEX a soma, așa cum a făcut Vanghelie iar folosul injust este ca Marian Vanghelie să prindă din nou putere politică și desigur o nouă funcție de unde să ia mită, de vreme ce dosarul său e la un pas de prescriere.