
Sorin Ovidiu Vantu si-a recapatat insfarsit credibilitatea, pe cale de a si-o pierde, chestiune care poate afecta profund un barbat la varsta sa, cand practic doar credibilitatea si respectul te mai poate diferentia dintre gainarii de rand. Tribunalul Bucuresti a admis recursul procurorilor fata de decizia de cercetare in libertate a lui Sorin Ovidiu Vantu
si Ion Cezar acuzati ca l-au santajat si amenintat de Sebastian Ghita, managerul Asesoft si Realitatea Media. Hotararea judecatorilor este definitiva, cei doi inculpati fiind incarcerati in arestul Directiei de Cercetari Penale.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a decis, in urma cu o saptamana, ca Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar pot fi cercetati in libertate in dosarul in care sunt acuzati de santajarea lui Sebastian Ghita, respingand propunerea procurorilor de arestare preventiva a celor doi pe perioada urmaririi penale, printr-un inedit termen juridic, la al treilea punct din motivare, ce se referea la “continutul cu neputinta de crezut al majoritatii acestor afirmatii” ale incredibilului SOV. Desi de exemplu, in Curentul am publicat documente, neluate in seama de autoritati si cu ani in urma, in care se proba intentia comiteri unor rapiri si asasinate, prin marturii semnate si asumate de catre fosti angajati ai sai, plus o lista cu privire la decesele suspecte, ale unor personaje care il puteau infunda pe Vantu, pe parcursul anilor. Magistratii nostri au apreciat insa altfel insusirile criminale ale mogulului in data de 21 aprilie, cand Judecatoria Sector 5 a deliberat pe marginea cererea de arestare preventiva formulata de Parchet.
In doar o saptamana, magistratii care apreciasera drept scazuta credibilitatea sa, s-au convins totusi, pana la urma, ca acesta este mai demn de crezare decat anterior. SOV si-a recastigat credibilitatea dar si-a pierdut libertatea, deocamdata doar pentru 29 de zile. Cred ca este important pentru dansul sa-si recastige pe de-antregul credibilitatea, chiar daca aceasta va insemna prelungirea recluziunii sale, pe masura credibilitatii la care aspira de mic, de pe vremea cand alti judecatori, in urma cu trei decenii, apreciau ca prezinta un sir de calitati cu totul speciale, pentru un aprozarist. Fostul contabil de la intreprinderea comerciala de stat pentru marfuri alimentare si alimentatie publica Roman, a fost condamnat la inchisoare prin sentinta penala nr. 570/14.09.1981 a Tribunalului Judetean Neamt, iar judecatori au remarcat si consemnat “staruinta pentru realizarea activitatilor ilicite”. Iata ca SOV se dovedeste un tip egal cu sine insusi, un personaj cu o viata rectilinie, care a aratat o consecventa remarcabila in arealul muncii interlope, reusind, performanta greu de atins, sa se dovedeasca si dupa trei decenii la fel de bine definit prin staruinta sa continua pentru realizarea activitatilor ilicite.
SOV a anuntat in stilul sau grandoman ca va lansa saptamana viitoare, din arest, o giga-surpriza pe adresa lui Traian Basescu, cel pe care se jura ca-l va ingropa cu mana sa, recent. Sper sa nu ne faca o surpriza funesta, cum a anticipat un cititor al Curentului deja, respectiv sa se sinucida. Eu cred ca o adevarata surpriza ar fi scoaterea la iveala de catre SOV a uneltelor literaturii, pe care CT, Dinescu & comp sustineau ca Vantu le-ar detine, in sertarasul de sub scaunelul cu rotile.
O carte celebra scrisa la inceputul secolului trecut de Giovani Pappini afectat si el intr-o anumita masura de mania grandorii ca si poetul si intelectualul de omenie Sorin Ovidiu Vantu (asa l-au descris Mircea Dinescu, Hurezeanu, CTP etc) i se potriveste manusa lui SOV al nostru. Cartea se numeste “Un uomo finito” si defineste un personaj preocupat de metafizica, cu nuante nihiliste si autodidact, ca si Sorin Ovidiu Vantu al nostru, intr-o oarecare masura. Cartea lui Papini era una autobiografica, si desi evident este fortata oarecum asemanarea lui Papini, cu Vantu, totusi SOV ar putea prelua titlul lucrarii, asa cum a facut-o in definitiv si Andrei Plesu atunci cand a imprumutat numele brosurii sale de referinta – Minima Moralia – de la Adorno.
Epopeea lui Vantu – model infractional sustinut de statul corupt
Puscaria poate fi un loc de reflectie si recluziune ce ar putea aduce multiple foloase repauzatului de dupa gratii. De exemplu Catalin Voicu, la mititica, a citit aproape in intregime Biblia, nu mai plange, ca in primele nopti, bolboroseste in schimb citate din profeti si a slabit considerabil aratand aproape omeneste, fata de cum arata initial, ca un bulz de grasime cu sapca. O parte din varful Realitatii se odihneste acum dupa gratii iar Vantu va avea cu cine sa se converseze, cand va fi scos la plimbare, in curte. Alaturi i se vor afla, sindicalistul milionar liderul CNSLR-Fratia si al Sanitas, Marius Petcu, fost administrator la Realitatea, bunul sau prieten din epoca de glorie a FNI, golanasul de Nicolae Popa, si mai ales Nelutzu Legiune, reprezentantul actionarului majoritar – adica al lui Vitalie Dobanda – in Realitatea, care mai mult ca sigur cu forma sa atletica ar putea sa le devina tuturor instructor de educatie fizica. Ca si Nutu Camataru, care planuia sa iasa dupa executarea pedepsei din puscarie cu un cal alb, SOV si-ar putea comanda de pe acum un carucior alb, cu motoras, sa crape de necaz si sa umple de respect totodata toti tiganii pe care i-a comandat el candva, pe cand ingopa raketi in dealurile Moldovei.
Secventa arestarii lui Vantu a dat nastere unor momente media dintre cele mai comice. Realitatea TV transmitea isteric si apocaliptic, in timp real, de la fata locului (cum s-ar zice "breaking news", ca la BBC) ca mai apoi in platou, invitati de seama (trecuti in prealabil pe la instructia lui Stelica Tanase – mai cunoscut pe vremuri, inainte de 89 sub celebrul nom de guerre de Stelica Poolica ) sa deplanga santajul mediatic exagerat asupra bietului om si vesnica justitie facuta la televizor!
Ani de zile Justitia, la televizor sau nu, l-a facut scapat pe Vantu, prin matrapazlacuri juridice grotesti. Trebuie insa mentionati si cativa oameni ai legii care si-au facut datoria, cum ar fi colonelul Dumitru Strava, fost sef al politiei economico-financiare din IGP, cel care a adunat probele din dosarul FNI, cu ajutorul unui colectiv de politisti curajosi, probe care erau suficiente pentru inculparea lui Sorin Ovidiu Vintu. Dumitru Stava insa a fost inlaturat din functie, iar procurorul Catalin Purcarin, alaturi de Alexandru Serban, a refuzat sa-l introduca pe Vintu pe lista inculpatilor din dosarul FNI si sa-l trimita in judecata alaturi de Vlas, Popa & comp. Asta desi Parchetul primise tocmai de la FBI date clare ce-l implicau pe SOV in care apareau indicii temeinice cu privire la savarsirea de catre Sorin Ovidiu Vintu a infractiunii de spalare a banilor, ba mai mult erau atasate si liste cu nume de deponenti rusi, cu conturi in paradisul fiscal Delaware, aflati in conexiune cu Vantu, provenienta banilor fiind identificata chiar de FBI ce mentiona filiera lui SOV.
Printre oamenii legii care merita respect trebuie mentionata neaparat si procuroarea Luminita Sega, cea care l-a inculpat pe Sorin Ovidiu Vintu in dosarul FNI pentru infractiuni grave, pedepsite cu pana la 20 de ani de inchisoare, fiecare. “Prin rezolutia nr. 108/P/2003 din 21.04.2003, semnata de procurorul Luminita Sega, Sectia de urmarire penala si criminalistica din Parchetul General a dispus extinderea cercetarilor impotriva inculpatului Sorin Ovidiu Vantu pentru: instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, uz de fals, fals in declaratii, instigare la inselaciune cu consecinte deosebit de grave, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, spalare de bani“.
Luminita Sega a fost marginalizata, hartuita si apoi a murit ucisa prin otravire cu saruri de aluminiu, dupa ce, in 2004, procurorul general Ilie Botos i-a luat dosarul acesteia si l-a dat unui alt pion al lui SOV, procurorul Irinel Paun, care l-a scos pe Vantu nevinovat de gravele acuze aduse de Luminita Sega. El a fost cel care a disjuns din dosarul FNI cauza privindu-l pe SOV, pentru ca Vintu avea o bubita la picior, ceva similar actualei rotulite genitale – adica acesta pretinsese, ca si acum, ca avusese un accident casnic in urma caruia isi lezase piciorul. Cercetarile lui Paun, la vremea aceea, au durat fix 24 de ore, dupa care a doua zi, Irinel Paun il scoate de sub urmarire penala pentru infractiunile grave si il trimite in judecata pentru fals si uz de fals in forma continuata, infractiuni prescriptibile dupa 7,5 ani de la comiterea ultimei fapte. Ulterior, in timp ce Luminita Sega avea sa-si dea duhul, in chinuri, la doar 42 de ani, Irinel Paun avea sa plece la DNA, ca sef de sectie. Cat despre Purcarin cel senin, zburda inca prin DIICOT.
Acum, borfasul protejat de cadrele corupte ale serviciilor de informatii si ale Justitiei, micul infractor dintr-un targ de provincie ce dovedea o mare “staruinta pentru realizarea activitatilor ilicite”, cu aspiratii de amploare, ce vizau chiar conducerea Romaniei, transformata intr-un bantustan tiganesc privat, cel care se lauda cu ceva ani in urma ca pentru el “10 milioane de dolari sunt bani pentru trabucuri” si care i-a avut pe statul sau de plata pe tismaneni si pe hurezeni, plus toata lumea buna a FSN/PDSR/PSD – de la Ion Iliescu la prim-ministrii Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu si de asemenea sefii serviciilor secrete – Ardelean, Timofte, Fulga, se poate odihni oleaca dedicandu-se literaturii, ca si-asa atatia literati jalnici, ca Dinescu & comp se hraneau din manutza sa. Iar o lucrare semnata Sorin Ovidiu Vantu cu titlul “Un uomo finito” scrisa la parnaie poate chiar i-ar aduce primii sai bistari castigati cinstit.
George Roncea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















