Multi romani au fost ademeniti, la telefon, cu promisiuni de vacante in strainatate. Printre firmele care incearca sa-si insele clientii cu -castele in Spania- este si Solo Marketing SRL din Brasov. Firma a intrat in vizorul anchetatorilor dupa ce unul dintre angajati a contactat telefonic chiar un comisar al Garzii Financiare. L-a chemat la o intalnire, iar angajatii firmei au incercat sa-l convinga sa plateasca un avans pentru a beneficia de una dintre ofertele societatii. I s-a promis ca, daca va da banii in ziua prezentarii ofertei, va primi un sejur gratuit si va avea si alte facilitati. Comisarul nu s-a lasat pacalit de Solo Marketing. Ba mai mult, a descins intr-un control la sediul societatii, pe strada Iuliu Maniu, nr. 47. In urma descinderii Garzii Financiare, artizanii escrocheriei au fost dati pe mana Parachetului.
Garda Financiara a verificat firma
Comisarii Garzii Financiare au constatat, din contractele de vanzare-cumparare incheiate intre Solo Marketing si persoane fizice sau juridice romane, ca obiectul contractului reprezinta de fapt transferul unui serviciu. In realitate, de sejurul gratuit beneficiau doar persoanele care incheiau un contract cu firma brasoveana in vederea achizitionarii certificatului de membru al -Dream Vacation Club-. Asta numai dupa ce achitau cel putin jumatate din valoarea sumei inscrise in contract. Costul unui certificat de membru era de aproximativ 5.500 de dolari, in functie de perioada si de locul unde beneficiarul dorea sa-si petreaca vacanta.
Din verificarile facute de Garda Financiara a mai reiesit ca societatea nu a eliberat nici un certificat de membru al -Dream Vacation Club-, ci doar a organizat si platit 23 de sejururi gratuite.
Datorii de 5,8 miliarde de lei catre stat
Evidenta contabila a societatii a fost facuta doar pana in luna ianuarie 2001. Dupa aceasta data, nu s-a mai intocmit nici o documentatie din care sa rezulte impozitul si taxele datorate bugetului de stat, cu toate ca firma a functionat in continuare.
Comisarii Garzii Financiare au constatat ca, in perioada februarie 2001 – iunie 2002, SC Solo Marketing a obtinut venituri in valoare totala de 4.759.210.396 de lei si a efectuat cheltuieli totale in valoare de 4.106.487.199 de lei. Societatea nu si-a platit TVA aferent veniturilor incasate, la momentul controlului avand de achitat peste 1,5 miliarde de lei TVA si majorari de intarziere de peste 800 milioane de lei. Firma nu a intocmit nici state de plata. Comisarii au gasit doar liste ce cuprindeau sumele nete platite salariatilor si colaboratorilor. Din ele a reiesit ca societatea datoreaza un impozit pe salariu in valoare de peste 1,7 miliarde de lei, la care se adauga majorari de intarziere de aproape un miliard.
In urma acestui control, conducerea societatii va trebui sa plateasca aproape sase miliarde de lei catre stat.
Unul dintre patroni a fugit cu banii
Societatea Solo Marketing si-a inceput activitatea in 1999. A avut trei asociati. Pe brasoveanul Catalin Adrian Tincu, pe bucuresteanul Adrian Dinca si pe cetateanul argentinian Gonzales Enrique Joaquin. Garda Financiara a depus plangeri impotriva celor trei, acuzandu-i de evaziune fiscala si alte infractiuni comise la Legea contabilitatii. Tincu si Dinca sunt cercetati de Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov. Argentinianul va fi greu de gasit, deoarece a disparut de cateva luni cu cea mai mare parte din incasarile firmei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















