Viitura de pe Dunăre va ajunge în regiunea Bulgariei și României la 13-14 iunie, dar nu există pericolul de inundații în zonă, potrivit comisarului european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și gestionarea crizelor Kristalina Gheorghieva, transmite duminică The Sofia Globe.
?óÔé¼?¿Gheorghieva a declarat că țările deja afectate de inundații – Germania, Austria, Cehia, Ungaria și Slovacia – i-au contactat echipa, cerând informații prin satelit, o analiză a impactului inundațiilor, precum și previziuni privind evoluția acestora. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Ea a precizat, citată de agenția bulgară de știri Focus, că, deși există victime iar pagubele sunt extinse, investițiile din acest an în activitățile de prevenție au produs rezultate. Gheorghieva a adăugat că, în prezent, în Ungaria au loc operațiuni de evacuare preventivă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Reprezentanta CE a afirmat de asemenea că nivelul Dunării va atinge maximul în noaptea de duminică spre luni în Ungaria, urmând ca viitura să ajungă în regiunea Bulgariei și României la 13-14 iunie. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În ciuda declarației comisarului european pentru buget Janusz Lewandowski că UE nu are bani pentru țările afectate de inundații, Kristalina Gheorghieva a precizat că există fonduri disponibile, deoarece banii nu ar veni de la bugetul comunitar, ci din fondul de solidaritate al UE.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















