-Ecce homo-. Două cuvinte care, însemnand -iată omul-, sunt depozitate în chivotul oricărei limbi a Pămantului. Semnificaţia lor străluceşte de fiecare dată la fel, atunci cand sunt aduse la lumină. -Ecce homo- nu este un gand. Nu este o simţire. Este o săritură în sus de pe condiţia umană, într-o încercare, înălţătoare prin ea însăşi, de transfigurare metafizică, de devenire întru ceva care ne depăşeşte cu mult, pe toţi. În acelaşi timp este o stare de reflecţie lucidă, tristă, de ce nu? – asupra trupului. Aşa cum Mantuitorul a fost, printre noi, om şi Cuvant, trup şi Dumnezeu.
Vinerea Mare, ziua judecăţii în faţa lui Pilat din Pont. Mulţimile isterizate cereau moartea prin răstignire a Celui ce venise să ia păcatele nostre asupra Sa. Iisus Hristos nu avea de ce să se apere şi cuvintele Lui au fost puţine. Propovăduirea Adevărului, a iubirii şi blandeţii, a Împărăţiei Cerului, se terminase. De acum urma suferinţa Lui prin care S-a făcut părtaş tuturor suferinţelor noastre în vecii vecilor. Înainte de a fi răstignit a fost bătut şi batjocorit. Iisus Mantuitorul a primit o palmă de la un ostaş în faţa arhiereului. -De ce mă baţi?- a întrebat zguduitor de omenesc. Pilat din Pont a încercat să-L scape de sentinţa urlată a mulţimilor, care împlineau astfel, fără să ştie, cuvantul proorocilor Vechiului Testament. Pentru a nu executa sentinţa a pus Să fie biciuit. Şi nu este o metaforă! Mutilat şi plin de sange, Mantuitorul a fost adus din nou în faţa creaţiei Sale, a oamenilor adunaţi în faţa Pretoriului. Atunci, arătand spre Iisus şi rostind pentru vecie, Pilat din Pont a spus: -Ecce homo-. Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi a mers pană la capăt şi Mantuitorul a fost crucificat. Spre a învia. Spre a ne arăta că există şi ceea ce nu putem avea niciodată, aici. A mărturisi pe Iisus Hristos înseamnă a mărturisi învierea Sa. A mărturisi învierea Sa înseamnă şi a ne mărturisi pe noi înşine care, în cele mai înălţătoare momente care ne sunt hărăzite, nu suntem altceva decat speranţă.
Hristos a Înviat!
Vinerea Paştilor, ziua postului negru
Vinerea Mare. Vinerea Paştilor. Vinerea Patimilor. Vinerea Seacă. Toate acestea sunt denumiri pentru ultima vineri dinaintea Paştelui, ziua cand a fost răstignit Isus. Cei mai mulţi romani obişnuiesc să ţină post negru (nu beau şi nu mănancă nimic toată ziua), considerat în tradiţia creştină ca fiind un ocrotitor pentru cel care posteşte. Aceeaşi tradiţie spune că Sfanta Vineri ar aduce mari necazuri celor care cos, ţes sau albesc cămăşi în această zi.
Un alt obicei pentru Vinerea Mare este cel al scăldatului. Unii cred că cel care se cufunda de trei ori în apă rece va fi sănătos tot anul.
Seara, la Biserică se ţine Denia Prohodului, cand credincioşii formează un lanţ neîntrerupt şi trec pe sub masa plină de flori, iar preoţii citesc Prohodul.
Duminica Învierii este ziua în care creştinii îşi schimbă formulele de salut pentru următoarele 40 de zile, pană la Înălţarea Domnului. -Hristos a înviat!- primeşte ca răspuns -Adevărat că a înviat!-.
În funcţie de zonele ţării, credincioşii sărbătoresc Paştele după obiceiurile din bătrani. Pe dealuri şi coline izbucnesc flăcări puternice, -focurile de veche- ţinute în unele sate pe toată durata nopţii.
Întorşi de la Biserică, membrii familiei se aşază în jurul mesei pentru primul -ospăţ- de Paşte. Tradiţia spune că bărbatul sau persoana mai în varstă ciocneşte capul oului de capul oului ţinut de un alt membru al familiei. Credinţa populară spune că este bine să ţii minte cu cine ai ciocnit primul ou pentru că, dacă se întamplă să te rătăceşti, vei reveni pe calea cea bună dacă îţi aminteşti cine a fost cel cu care ai făcut acest ritual în ziua de Paşte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
