Vîntu vânător, Ursu vânat, siliconata Stancu și Realitatea TV – în cap

În data de 15 februarie s-au zguduit cerurile. Nu mai puțin de două evenimente majore s-au petrecut în aceeași zi – mai mult sau mai puțin întâmplător. De dimineață Vîntu a anunțat că iese la vânătoare și că va trage cu pușca în toți susținătorii lui Băsescu, iar la prânz Oana Stancu și Marian Ursu au fost înlocuiți de mult mai experta în limbi sovietice, Corina Drăgotescu, feblețea lui Ion Iiescu, ideologul-șef al USL, la Realitatea lui SOV, ajunsă la fundul audienței. În dimineața care a cutremurat o lume întreagă, Sorin Ovidiu Vîntu a venit la Tribunalul București într-un scaun cu rotile, după ce a lipsit de la ultimele trei termene din dosarul în care este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, pentru că înaintea datelor programate pentru judecată s-a internat în spital, ultima dată pentru că a contractat o boală cu totul nouă –  rotulită genitală.
Deși marcat de problemele medicale care l-au făcut să apeleze la ginecolog, Vîntu și-a tras o mină virilă și a anunțat că se face vânător. Se va antrena probabil alături de Bombonel, foarte bun la tras la țintă (se știe că Adrian Năstase este printre puținii care pot nimeri dintr-un foc într-un ou fără să-i dăuneze celuilalt, unicul rămas lui Sârbu, socrul lui Ponta, după o nebunatică partidă de vânătoare). La termenul din data de 15 februarie, Vîntu a mai încercat o șmecherie, o perversă de-a lui, respectiv a cerut ca judecătoarea să fie înlocuită, pe motiv că tatăl magistratei ar fi unul dintre păgubiții FNI, chestie „descoperită“ de „Cotidianul“, ca să vezi, tocma’ acu’. Nistorescu a publicat și buletinul judecătoarei, deși aceasta nu jucase la FNI, deci teoretic datele sale nu aveau cum să fie în arhivele de la FNI ale lui SOV. Ne aducem însă aminte că Radu Timofte, slugoiul lui Vîntu, ajuns director al SRI în pofida (sau tocmai datorită) dosarului de kaghebist, i-a pus fostului informator/infractor Nuș întreaga logistică a serviciului în poală – inclusiv servindu-i fișele interne ale instituției. Datele judecătoarei publicate de Nistorescu nu puteau proveni decât din fișele păstrate de Vîntu și utilizate discreționar.
Perversa lui Vîntu la adresa tinerei judecătoare care și-a permis să-l deranjeze aducându-l în instanță nu i-a ieșit. În general, manevrele lui Vîntu nu mai țin astăzi, iar acesta a trecut la amenințări, alb la față și scrâșnind din dinți, în timp ce se prefăcea că-l doare bubița de la celălalt picior, cel cu care a obținut disjungerea în 2004 în dosarul FNI, cu concursul procurorului Irinel Păun, care a apreciat că „inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu suferă ca urmare a unui accident casnic, fiind în imposibilitatea de a participa la efectuarea unor acte de urmărire penală“.

„Deschid o vânătoare cruntă împotriva lui Băsescu și a tuturor celor care îl sprijină“

Iarna nu-i ca vara și 2004 nu-i ca 2011, așa că Vîntu a plecat din sala de judecată negru la față, cu următoarea declarație: „Traian Băsescu  a pornit o vânătoare împotriva mea folosind toate instituțiile coercitive ale statului. Vreau să vă comunic că începând de azi și eu am decis să deschid o vânătoare cruntă împotriva domniei sale și a tuturor celor care îl sprijină“. Vânătorul Vîntu va avea de mitraliat la greu, mai ceva ca la „revoluție“, nu de alta dar Băsescu are vreo 5 milioane de susținători, respectiv cei care l-au votat. Pe de altă parte, încă de mic, de când trăgea cu urechea între rachetiștii și militarii din Roman, ciocofonistul Vîntu a căpătat o apetență pentru uniforme de camuflaj și fapte de arme à la Rambo. Scaunul cu rotile, ușor modificat cu roți de Hammer all terain și vopsit în culori de camuflaj, poate fi un mijloc de propulsie redutabil, iar terenul din Deltă – unde își face veacul SOV – este ideal pentru training, exact ca în filmele cu Vietnam. „Sniper în Delta Mekongului“, o carte de aventuri militare ale pușcașilor americani puși pe căsăpit „gălbejiți“, este posibil să fi căzut în mâna lui Vîntu cândva, iar acum mai mult ca sigur este o sursă de inspirație pentru mogulul-vânător.
Un alt avantaj deosebit pe care numai Vîntu îl poate exploata este calitatea sa multifuncțională, unică. Urmare a neutilizării picioarelor din cauza multiplelor accidente genitale de rotulă, el își poate dezvolta aptitudinile de târâtor  și uns pe față cu maglavais de camuflaj, ca o reptilă cameleonică, s-ar putea strecura până în Grădina Botanică, să încerce secerarea „dictatorului“, că tot a zis el că-l îngroapă pe Băsescu și că ar da oricât oricui îl scapă de problemele cu Justiția. E clar că harpagon cum îl știm, Vîntu preferă să facă economie la pușculiță și să se ocupe el personal de Băsescu, ca să nu mai dea banu’ la profesioniști. Iar dacă Năstase îl instruiește bine, poate ajunge și el să tragă la ouă, cu luneta, mai ales că de la nivelul solului ar avea o perspectivă mai bună. Așadar, susținători ai lui Băsescu de pretutindeni, feriți-vă ouăle! Vîntu trebuie însă să-i dea bice cu pregătirea paramilitară și cu trainingul de sniper, că acuși am aflat că are termen la instanță, din nou, marțea viitoare, și e posibil să nu mai apuce să-și perfecționeze tehnica de vânător decât la dușuri, la Jilava, unde poate nimeri câte ouă vrea el, fără număr, că brebeneii din penitenciar sunt cam stătuți și au ouă voluminoase, ușor de nimerit.

Supapele Ursu și Stancu și pielea ursului din pădure

A doua știre deosebit de amuzantă a zilei în care Vîntu s-a făcut vânător a fost aceasta: Oana Stancu și Adrian Ursu au aflat pe mail că emisiunea lor de la Realitatea le-a fost luată de Corina Drăgotescu. Dramă, frate!
Expresia vânătorească „a vinde pielea ursului din pădure“ face parte din folclorul de basme cinegetice – mai pe scurt, înseamnă să vinzi la vrăjeală ceva ce nu ai, în cazul lui Stancu și Ursu este vorba de virginitate jurnalistică. Stancu și Ursu par să fi devenit, ca și patronul lor, niște vânători autentici, cu o poveste atât de umoristică încât cu greu poate fi evitată descrierea sa. Clănțăii preferați ai lui Vîntu au avut o contribuție la trimiterea Realității spre fundul audienței, undeva pe locul șapte, iar acum se dau victime ale „ocultei“ portocalii, ale dictatorului etc. Stancu, penibila siliconată care abia reușea să îngâne o frază, și micro-comunistoidul de la „Adevărul“, Adrian Ursu, au fost rașchetați și înlocuiți cu o mult mai parșivă comunistoidă, mai nărăvită-n rele și mai intim conectată la gândirea lui Tataia Ilici, ideologul-șef al PSD-ului, organizația de suflet a co-patronului Sebastian Ghiță.
Cei doi însă se dau victime și pretind că au fost ejectați de pe scaunele lor, potrivit unui interviu luat siliconatei bâlbâite de Oana Stancu, deoarece „Sebastian Ghiță era presat de putere, de controale ANAF, că se plângea că a fost discutat cazul lui în CSAT și că dl. Băsescu le-a reproșat amicilor lui Sebastian din arcul puterii că nu au pus Realitatea cu botul pe labe așa cum au promis, astfel încât managerul Realității a cedat și a predat televiziunea puterii făcând primul pas: înlăturarea celor doi incomozi de la «Ora de foc». Cei care, cu câteva zile în urmă, l-au «șifonat» pe dl Blejnar, președintele ANAF, făcându-l să mărturisească implicări suspecte în cazul Baaklini, cei care au supărat-o pe doamna Udrea cu dosarul ALRO, aducând o serie de documente importante din dosar etc.“.

„Vîntu e un tip care vorbește mult“ – gargaragiu…

E fabulos ce povestește duduia mai departe, așa, ca un contur al ei personal privind relația cu patronu’: „Eu cu Vîntu am vorbit în ultimele luni de maximum două ori. Însă îți spun cu toată fermitatea un lucru: dacă Vîntu m-ar fi sunat în fiecare zi, i-aș fi răspuns în fiecare zi. Din politețe, din considerentul că este acționarul majoritar al stației, dar mai ales pentru că nu m-a determinat niciodată să nu-i răspund la telefon. În doi ani și ceva de Realitatea, Vîntu nu m-a rugat nimic, nu mi-a impus nimic, nu mi-a spus niciodată «știi, am și eu un prieten de care să nu te iei». Să spună oamenii grei care au avut de-a face cu Realitatea – CTP, Hurezeanu, Nistorescu, Dinescu, Stelian Tănase – le-a dat vreodată Vîntu vreun ordin? Vîntu e un tip care vorbește mult, își dă cu părerea despre tot, dar când l-ai trimis la plimbare, se duce. Depinde de tine ce relație impui cu el“.
Ce înțelegem de aici, că deontoloaga de Oana Stancu oricând vrea mușchii ei pectorali îl trimitea la plimbare pe palavragiul de Vîntu, mai ales că „impusese și o relație“, deși niciodată, niciodată, Vîntu nu i-a cerut nimic, nu i-a ordonat nimic, nu i-a făcut nimic? Iar a-i invoca pe lingăii patentați de Dinescu și Hurezeanu ca surse de autenticitate este chiar culmea umorului, o neașteptată calitate la Oana Stancu.
Și mai tare în bulan decât colega sa tare în gură, Adrian Ursu completează parascoveniile „independentei“ Stancu:  „Sorin Ovidiu Vîntu nu mai are și nu cred că a avut vreodată, cel puțin de când sunt eu acolo, o influență asupra politicii editoriale a postului. Totdeauna acolo a existat un responsabil al politicii editoriale a postului, care comunica în legătură cu activitățile profesionale ale postului. Deci, Sorin Ovidiu Vîntu nu dădea ordine, așa cum sigur că se insinuează acum. Nu stabilea care este abordarea în privința temelor. Numai o minte ușor infantilă poate să creadă așa ceva, iar plasarea acelei informații speculative în relatările de presă despre despărțirea postului de realizatorii emisiunii «Ora de foc» nu are alt scop decât de a face o manipulare primitivă, din zona cea mai facilă. Și anume că cei care au fost înlăturați acum au fost înlăturați pentru că fac parte din tabăra mult-urâtului și damnatului Sorin Ovidiu Vîntu“.
Haida-de, așa de preacurat și prespălat cuplu de obsecvioși ai urâciosului diabolic („damnat“ – pentru a-l cita pe Ursu, deși mai corect ar fi fost viitor condamnat) rar s-a mai văzut. Să-l cităm însă chiar pe patron, nu de alta, dar confruntarea surselor este totdeauna utilă. Iată stenograma discuției dintre Sorin Ovidiu Vîntu și Sergiu Toader din 6 martie 2010 (care inițial nu a apărut deloc în presă).

„O sugem prin batistă, sugem p…a prin batistă?“

„Sorin Ovidiu Vîntu: Sergiu, iartă-mă. Geoană a avut toate partidele politice minus PDL, în rest a avut toate partidele politice, toate sindicatele, aproape toată presa. Hai, măi, Sergiu, lasă-l naibii. A fost, bine, o oaste imensă, dar de strânsură, exact cum a venit Baiazid peste Mircea cel Bătrân. Au venit 200.000 de tăntălăi peste 40.000 de moldoveni, deciși să-i fută. Sau din Țara Românească, mult mai determinați, mult mai motivați, mult mai deștepți. Nu numărul contează, ci calitatea și organizarea (…)
Toader: Nu, dar spui, adică, că nu ai condus tu, de parcă, să-mi bag p…a, ba da, ai fost la butoane!
SOV: Nu, am fost la butoanele unei organizații construite de tine, dragă Sergiu. Lasă-mă dracului în pace! Care, atunci când am vrut să apăs pe buton, n-a funcționat cum am avut eu nevoie și cu asta, basta! Acum va acționa, va funcționa în conformitate cu nevoile mele. E atât de simplu!
Toader: Ai schimbat organizația, ți-ai schimbat obiectivele după ce ea era construită. Mie mi-ai cerut să o contruiesc într-un fel, cum mi-ai spus, așa am construit-o.
SOV: Ca să fiu mai simplu, de acum nu mai țin cont de tine, țin cont doar de interesele mele.
Toader: Bine, e bine așa.
SOV: E bine așa? E clar?
Toader: Trebuie să fii precis în termeni. Am construit-o cum mi-ai cerut-o și, la un moment dat, ai zis: Vreau să-mi bag p…a în ea. «Ia, mă, și bagă-ți p…a în ea!».
SOV: Acuma ți-am cerut, astăzi, să-mi pui organizația pe picioare, organizația la punct, care să funcționeze în conformitate… Când mi-am exprimat eu interesele, ea să funcționeze în sensul ăla.
Toader: Punct. Asta fac. Asta fac.
(…)
SOV: Cum să fie de rușine? Mai mult decât atât, dragă Sergiu, tu știi ce ești acolo, în fapt? Ce funcție ai acolo, în fapt, dragă prietene? Ești reprezentantul editorial al patronului. În orice trust de presă, patronul real al trustului de presă are un reprezentant editorial, care are grijă de interesele patronului.
Toader: Sunt comisarul sovietic.
(…)
Toader: Păi Mardoc nu are niciun astfel de ofițer, Mardoc (n.r. – Rupert Murdoch) dă telefon din Australia direct la «The Sun», în Londra, și zice: ia schimbă-mi, mă, în p…a mea, prima pagină.
SOV: Ai văzut? E atât de simplu, adică stăi, mă, ce-mi trebuie? O sugem prin batistă, sugem pula prin batistă? Nu, tată! Ea este organizație care trebuie să răspundă intereselor de business ale patronului. Punct. (…)“
Mda, mă îndoiesc că mai e nevoie de comentarii sofisticate pe tema derizoriilor istorii vânătorești ale sugătorilor de pulă prin batistă Oana Stancu și Adrian Ursu, supușii prea-servili ai komisarului sovietic manipulator al butoanelor lui Vîntu, deveniți brusc, acum, „supape“ vânătorești mai mult sau mai puțin „credibilizate“.George Roncea