Home Actualitate Viorel Hrebenciuc – alias -Javra- – canta, PNL danseaza

Viorel Hrebenciuc – alias -Javra- – canta, PNL danseaza

DISTRIBUIŢI

– PSD ar renunţa la moţiunea de cenzură şi ar intra la guvernare alături de Tăriceanu dacă ar primi jumătate din posturile de miniştri – PNL trebuie să se hotărască dacă acceptă sau nu oferta -guzganului rozaliu-, sforarul PSD, Viorel Hrebenciuc: anticipate sau guvern PSD-PNL-UDMR – Liberalii nu vor să renunţe la ministerele strategice şi se bazează pe procentul mic al PSD în sondaje – PSD vrea Agricultura, Justiţia, Externele, Administraţia, Transporturile şi Apărarea – În PSD, trocul dorit de Hrebenciuc nu are susţinere totală, fiind contrat de partizanii apropierii de PD – Liderul deputaţilor PSD îşi foloseşte toate parghiile pentru a-şi vinde -marfa- în PNL, mai ales că în afară de UDMR, toate partidele au respins orice colaborare cu PSD după moţiunea de cenzură – PSD nu a spus deocamdată cu cine va bate palma dacă moţiunea trece.

Negociatorul-şef al PSD, alintat duios de colegi -Javra-, Viorel Hrebenciuc îi aşteaptă pe liberali să accepte oferta sa: vicepreşedintele PSD, Ilie Sârbu – ministrul Agriculturii, Victor Ponta – ministrul Justiţiei, Cristian Diaconescu – ministru de externe şi fostul vicepreşedinte pesedist Liviu Dragnea – ministrul Administraţiei, prin ruperea acestuia din Ministerul de Interne.

În numeroasele negocieri pe care le-a purtat în ultima perioadă cu lideri influenţi ai PNL, sforarul PSD a mai cerut şi alte ministere grele precum cel al Transporturilor şi al Apărării. Surse din PSD ne-au declarat că nu vor accepta intrarea la guvernare fără jumătate din scaunele ministeriale

Ultima sută de metri

PNL a refuzat public orice colaborare cu PSD şi până acum -oferta- lui Hrebenciuc nu a fost recunoscută de niciuna dintre părţi. În spatele culiselor, însă, Hrebenciuc are grijă să pună presiune pe liberali. În urmă cu câteva zile, -combinatorul- Hrebenciuc a purtat o discuţie cu uşile închise cu preşedintele Camerei Deputaţilor, finul lui Tăriceanu, Bogdan Olteanu. Liderul deputaţilor PSD ar fi venit cu o -ofertă-: intrarea la guvernare a PSD, în actuala formulă a Cabinetului Tăriceanu. În schimb, moţiunea PSD fie nu va fi votată, fie nu va mai fi depusă.

Hrebenciuc a cerut ministere grele pentru a nu dărâma Guvernul, în timp ce Olteanu a încercat să-şi -vândă- cât mai scump partidul. Dacă au ajuns la o înţelegere, acest aspect rămâne necunoscut. Cert este că după întâlnirea cu Olteanu, Hrebenciuc nu a stat degeaba. Ultima mutare a sa se pare că este încercarea de a introduce dihonia în PNL. Liderul deputaţilor ar fi avut în ultimele zile, întâlniri şi discuţii şi cu câţiva dintre liderii liberali influenţi, pe care ar fi încercat să-i inducă în eroare şi să îi convingă să accepte soluţia unui Cabinet format din liberali şi social-democraţi.

Pietre tari

În negocierile private purtate cu liberalii, argumentul lui Hrebenciuc este pe cât de simplu pe atât de puternic: PNL fie împarte Guvernul cu PSD, fie îşi face bagajul şi pleacă din Palatul Victoria. De cealaltă parte, liberalii au şi ei în mânecă un as pe măsură: social-democraţii umblă cu cioara vopsită, pentru că nu sunt pregătiţi de alegeri anticipate şi dacă provoacă anticipate atunci îi fac un cadou PD-ului şi lui Traian Băsescu.

-Există două zvonuri care circulă: dacă PNL va da PSD toate posturile de miniştri care au aparţinut PD, social-democraţii nu vor mai depune moţiunea. A doua variantă este că, în situaţia în care PSD va depune moţiunea, PNL va încerca să cumpere voturi de la PC şi PRM-, ne-au declarat surse bine informate. De altfel, preşedinţii PC şi PRM, Dan Voiculescu şi Corneliu Vadim Tudor au şi avut ieri la ora prânzului o întâlnire la biroul de la Senat al liderului PRM.

Hăis şi cea

Pe de altă parte, confuzia este cu atât mai mare cu cât nici în PSD nu există o decizie unanimă privind -combinaţia- politică cea mai avantajoasă. Dacă Viorel Hrebenciuc doreşte să profite de slăbiciunea PNL şi să obţină acum ministere pentru -locotenenţii- săi, senatorul PSD, Ioan Rus, reprezentantul grupului clujean al partidului, face opinie separată. Acesta doreşte ca moţiunea să fie depusă şi să treacă, urmând apoi o colaborare pe termen lung cu PD.

Nu ştie capul ce fac picioarele

Dacă Bogdan Olteanu a confirmat întâlnirea cu Hrebenciuc, liderul PSD Mircea Geoană a negat-o. Olteanu a spus că discuţiile au fost pe marginea votării conducătorilor de instituţii care se află încă în situaţia de interimat şi despre calendarul definitivării acestor poziţii. În schimb, liderul PSD, Mircea Geoană a negat că ar fi avut loc o asemenea întâlnire şi că totul este o intoxicare care circulă prin presă.

Negocieri? Unde?

Mircea Geoană spunea pe 27 august, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că în zece zile vor avea loc negocieri transparente cu partidele pentru asigurarea voturilor pentru trecerea moţiunii, formarea unei noi majorităţi, a unui program nou de guvernare şi a unui premier. -Trebuie să testăm care sunt şansele formării unei noi majorităţi transparente în Parlament-, a spus liderul PSD. Până acum liderul PSD nu a anunţat nici o astfel de întâlnire. Mai are trei zile.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.