Vișinescu, „tartorul” pușcăriei politice de la Râmnicu Sărat, anchetat pentru omor deosebit de grav

Specialiștii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au anunțat, ieri, că au solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București începerea urmării penale împotriva locotenent-colonelului ( r) Alexandru Vișinescu, fostul comandant al pușcăriei comuniste de la Râmnicu Sărat, acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. În plus, IICCMER a anunțat că, în parteneriat cu gândul.info, va publica o listă cu numele a 35 de foști torționari care au condus cele mai cumplite pușcării comuniste, în cea mai neagră perioadă de terorii, între 1947 și 1965. În acest context, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc cere autorităților punerea sub acuzare a tuturor celor 35 de călăi, care încă mai trăiesc, anchetarea și trimiterea lor în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav și genocid.
Conform anunțului IICCMER, această acțiune are, pe lângă scopul de natură penală, care atrage pedepsirea persoanelor acuzate de comiterea acestor infracțiuni extrem de grave și scopul, pur educativ pentru noile generații, de a aduce în atenția publicului crimele comise de aparatul represiv coordonat de regimul comunist din România. În partea introductivă a documentului prin care se cere trimiterea lui Vișinescu în fața justiției, ICCMMER motivează acuzația de omor deosebit de grav prin faptul că acesta „a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate și pentru că una dintre obligațiile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-și ocroti cetățenii sub autoritatea legii. Faptele lui, așa cum arată probele solide furnizate de IICCMER organelor de cercetare penală, sunt de o gravitate deosebită“. În această privință, Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER a precizat: „Practic, toți deținuții politici închiși în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat au fost torturați fizic și psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului. Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foștilor deținuți politici, de amănuntele oferite de către foștii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vișinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său.“ Concret, în urma investigațiilor desfășurate în ultimele luni, specialiștii IICCMER au identificat o serie de probe care demonstrează că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vișinescu a fost comandantul penitenciarului Râmnicu Sărat, adică între anii 1956 și1963, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur care a avut toate caracteristicile unui regim de exterminare, fapt care a dus la moartea unor deținuți politici încarcerați în această pușcărie. Tot IICCMER mai afirmă că „Regimul discreționar aplicat deținuților politici de la Râmnicu Sărat reiese cu certitudine din declarațiile supraviețuitorilor, din documentele de arhivă și din actele de constatare a decesului, identificate în arhive. Odată cu denunțul penal, IICCMER a transmis Parchetului probele referitoare la activitatea lui Vișinescu, probe care constau în câteva sute de documente de arhivă și mărturii. Regimul de exterminare coordonat de lt.-col. (r.) Vișinescu este caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor și a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament și, nu în ultimul rând, prin decesele survenite. Pe toată perioada recluziunii la Râmnicu Sărat, deținuții politici au fost izolați, au trăit în condiții mizerabile de cazare, suferind de frigul insuportabil din celule, victime ale sancțiunilor fizice crunte aplicate pentru abateri minore, orice fel de activitate fiindu-le interzisă. Condițiile de viață din penitenciarul Râmnicu Sărat au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, rezultate în câteva cazuri cu decesul deținuților, fapt care probează natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de lt. col. Vișinescu. Aspectul de ferocitate reiese din relatările supraviețuitorilor privitoare la regimul de teroare condus de Vișinescu. Cele descrise în legătură cu izolarea completă a deținuților, precum și în legătură cu bătăile pe care aceștia le primeau în mod frecvent și fără un motiv anume, subliniază încă o dată cruzimea cu care deținuții politici erau torturați fizic și psihic. Regimul impus nu oferea sub nici o formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, aducând astfel o gravă atingere dreptului la viață, ca drept fundamental al omului“. Unul dintre cei care au avut marea șansă de a supraviețui în iadul de la Râmnicu Sărat a fost regretatul Ion Diaconescu, liderul țărănist care a evocat, adeseori, cumplitele orori pe care le-a îndurat acolo. Concret, investigatorii de la IICCMER, reclamă faptul că, între anii 1956 și1963, la Râmnicu Sărat și-au pierdut viața Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcințeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu și Mihail Romniceanu. Conform proceselor verbale de constatare a deceselor, moartea acestora ar fi fost provocate de colaps cardio-vascular, insuficiență circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecțiuni ale aparatului digestiv. Dar, tot în cuprinsul acelor acte, medicul de penitenciar a consemnat și semnele vizibile ale malnutriției. De asemenea, IICCMER a depus la Parchet plângerile deținuților legate de trata­mentele primite, așa cum sunt con­semnate de referatele supraveghetorilor, concret a plângerilor pentru care ei au primit zile de izolare, mărturii care contrazic documentele legate de vizitele medicale.

„Procesul comunismului“

Acest nou demers al investigatorilor de la IICCMER este cea mai nouă tentativă de declanșare a „Procesului comunismului“, un proces care, deși cerut insistent de societatea civilă, nu a fost pornit, cu adevărat, de niciuna dintre guvernările post-decembriste. O primă tentativă similară a avut, totuși, loc, în anul 2000. Atunci, în urma unei plângeri depuse de Asociația Română a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Antico­muniști, col. (r) Gheorghe Crăciun, a fost anchetat penal și trimis în judecată sub acuzația de genocid, schimbată ulterior în omor deosebit de grav. Cândva, colonelul Crăciun a fost, comandantul „infernului“ de la Aiud, cumplita pușcărie în care a pierit Iuliu Maniu și restul elitei politice românești. Început la Tribunalul Militar Teritorial București, acest proces a fost tărăgănat, în fel și chip, cu nenumărate amânări și cu judecători care s-au dus acasă la el ca să-l audieze. ?ê?£i l-au tot audiat și l-au judecat până în 2001, când Crăciun a murit, la o vârstă înaintată, fără să mai fie condamnat vreodată.
Un caz cu totul aparte este cel al lui Vasile Ciolpan, fost comandant al închisorii de la Sighet, între 1950 și 1955. Un torționar cumplit de numele căruia se leagă moartea extrem de multor deținuți politici. Dar, cu toate acestea, Ion Iliescu, cel care se pretinde și acum marele „Emanat“ al unei revoluții anticomuniste, l-a avansat pe Ciolpan de două ori: odată în anul 1991, la gradul de căpitan și a doua oară în 1995, la gradul de maior, bineînțeles în rezervă. Ambele avansări s-au făcut la propunerea Asociației Veteranilor de Război (AVR). Iar pentru ca haosul să fie complet, în 1997, în ziua de 25 octombrie, de Ziua Armatei, abulicul președinte Emil Constantinescu l-a decorat pe Ciolpan cu ordinul „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945“. În scurt timp, a izbucnit un scandal imens, în urma căruia Constantinescu și-a recunoscut penibila gafă comisă, iar pe 26 octombrie a revocat ordinul de acordare a medaliei și decorațiilor emis pe numele lui Ciolpan. Dar în buna tradiție comunistă, acesta a refuzat să returneze medalia, până în 2002.

Vasile Surcel