Magistrații Curții de Apel București au decis ca Ioana Maria Vlas, acuzată în dosarul FNA de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, să rămână cu pedeapsa de 8 ani, stabilită anterior de Tribunalul București, însă decizia nu este definitivă. De asemenea, și în cazul lui Nicolae Popa s-a menținut pedeapsa dată de Tribunal, respectiv condamnarea acestuia la 12 ani de închisoare. În privința lui Gavril Bătrån, Tribunalul a decis să îl achite pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapt consemnat și de CAB. În schimb, Ioana Maria, Nicolae Popa, SOV Invest și Gelsor SA au fost obligați la plata a aproximativ 400.000 de lei, pentru 1.156 de investitori în dosarul prăbușirii Fondului Național de Acumulare. „Despăgubirile civile se acordă în cuantum egal cu diferența dintre suma totală investită de fiecare parte civilă și suma rezultată din înmulțirea numărului total de unități de fond deținute cu valoarea de 10.005 lei rol“, se arată în minuta instanței. Pe de altă parte, cheltuielile judiciare rămån în sarcina statului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















