Magistrații Curții de Apel București au audiat-o ieri în dosarul FNA pe Ioana Maria Vlas, care l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vîntu că "a scos banii cu sacoșele din sediul Fondului" după fuga ei la Tel Aviv, în 1999. Ea a afirmat că se consideră vinovată pentru că a transferat ilegal acțiuni de la FNA la FNI, susținând însă că a făcut-o ca "să țină în picioare FNA". Maria Vlas a arătat că Nicolae Popa era șeful celor două fonduri. Discuțiile în acest proces vor fi reluate în 4 martie, când este citat, pentru audieri, Gavril Bătrân – acuzat care a fost achitat de către instanță. Procesul privind prăbușirea Fondului Național de Acumulare (FNA) este în fază de apel. În iunie 2008, Tribunalul București a dispus ca Ioana Maria Vlas, în solidar cu SOV Invest, și Nicolae Popa, în solidar cu SC Gelsor, să plătească investitorilor FNA peste 57.000 de lei, contravalarea a 381.043 de unități de fond. În total, instanța a decis ca 1.123 de investitori să primească contravaloarea unităților de fond actualizată după indicele de inflație calculat din luna mai 2000 până la data plății efective.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















