Home Autori le adaugate de către Olga Dumitrescu

Olga Dumitrescu

4513 ARTICOLE 0 COMENTARII

Daniel Constantin: „Iohannis poate fi ministru de Interne și ulterior vicepremier,...

Președintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marți, că liberalul Klaus Iohannis poate fi ministru de Interne urmând ca, atunci când se va ajunge la...

Semnal de alarmă: Modificarea Legii privind spațiile verzi va duce la...

Suprafețe importante de spații verzi din București se află pe lista zonelor retrocedate sau în curs de retrocedare, iar o schimbare a Legii nr....

„Noaptea de februarie” dedicată scrierilor SF macedonskiene, la Observatorul Astronomic

„Noaptea de februarie“, al doilea eveniment din seria „Nopților macedonskiene“, manifestări ce vor marca anul acesta împlinirea a 160 de ani de la nașterea...

Temperaturi de primăvară în plină iarnă

Vremea foarte caldă pentru această perioadă a stricat distracția celor care iubesc sporturile de iarnă. Duminică dimineață s-au înregistrat 13 grade în Oltenia, dar...

Europarlamentarul Petru Luhan susține progresul UE prin Invenții Românești

La invitația europarlamentarului PD Petru Luhan, 20 de inventatori români premiați la diverse saloane internaționale și-au prezentat realizările la Bruxelles. Pentru a contribui la...

Nicolas Cage și-a petrecut weekend-ul la Mamaia

Actorul Nicolas Cage s-a aflat în acest weekend la malul Mării Negre, împreună cu soția și copilul.A fost cazat la un hotel de lux...

Primul element al scutului antirachetă de la Deveselu ajunge în România

Specialiștii militari americani au început demontarea sistemului antirachetă terestru Aegis din baza companiei Lockheed Martin situată în statul New Jersey pentru a transporta instalația...

Liderii USL decid astăzi soarta alianței

Liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu, împreună cu reprezentanți ai conducerilor PSD și PNL, se vor întâlni luni, la ora 13.00, cel...

Pacienții cu HIV din Suceava, fără tratament de 2 luni; medicația...

Tratamentul pentru HIV s-a terminat în urmă cu două luni la Spitalul Județean de Urgență Suceava, pacienții sero-pozitivi din județ fiind nevoiți să-și întrerupă...

Clasa pregătitoare. Luni se afișează numărul de clase de la fiecare...

Luni, 17 februarie se afișează circumscripțiile școlare, planul de școlarizare propus și numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe...

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar în județele Ilfov...

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, luni, în mai multe zone din județele Ilfov și Giurgiu, în urma lucrărilor planificate de revizii, reparații...

Călugării de la Sihăstria Rarău le-au spus anchetatorilor că Iulia a...

Călugării de la Sihăstria Rarău, județul Suceava, le-au spus anchetatorilor că Iulia Ionescu a dormit o noapte la mănăstirea lor, iar înainte cu o...

Un francez și un libanez prinși cu 30 de kilograme de...

Un cetățean libanez și un francez de origine kuweitiană au fost reținuți de procurorii DIICOT în timp ce încercau să scoată din țară, prin...

Comisia care analizează situația Porții Sărutului a sosit, luni, la Târgu-Jiu

Comisia de experți internaționali desemnată să analizeze situația Porții Sărutului, condusă de secretarul de stat din Ministerul Culturii Radu Boroianu, a sosit, luni, la...

Curtea de Apel București, în pronunțare pe recursurile din „Dosarul tablourilor”

Curtea de Apel București (CAB) a rămas în pronunțare, luni, în cazul recursurilor formulate de Eugen Darie și Radu Dogaru la decizia Judecătoriei Sectorului...

CE suspendă negocierile cu Elveția privind participarea la programele „Orizont 2020”...

Bruxelles-ul a suspendat negocierile cu Elveția în vederea participării la programele „Orizont 2020” și „Erasmus”, după ce autoritățile de la Berna au renunțat la...

Ford va produce la Craiova și modelul Fiesta

Grupul american Ford va transfera de la Köln la Craiova, în 2017, o parte din producția modelului Fiesta, pentru a reduce costurile în contextul...

Eleva dispărută s-a întors acasă

Iulia Ionescu, fata în vârstă de 15 ani din București dată dispărută de pe 12 februarie, a fost găsită sâmbără seară în trenul internațional...

Simona Halep joacă, astăzi, finala turneului de la Doha

Cu toate că suntem abia în a doua lună a anului, cea mai în formă tenismenă din România, Simona Halep, joacă, deja, prima finală...

Un autocar care transporta imigranți români a fost implicat într-un accident,...

Un autocar care transporta 43 de români evacuați dintr-o tabără de imigranți din Stockholm a derapat și a lovit un parapet, în cursul nopții...

Președintele Traian Băsescu va participa la înmormântarea tatălui lui Vasile Blaga

Președintele Traian Băsescu a ajuns, duminică, în județul Bihor, pentru a participa la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, care urmează să...

Crucea de pe Caraiman va fi restaurată

Crucea de pe Caraiman, desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, va intra într-un amplu proces de restaurare, autoritățile...

Autoritățile SUA au decis să permită băncilor acceptarea banilor din afaceri...

Trezoreria și Departamentul de Justiție al Statelor Unite și-au dat acordul pentru ca băncile să accepte bani obținuți din afacerile legale cu marijuana, dar...

Constanța: Douăsprezece locuințe au ars într-un cartier social din Cernavodă

Douăsprezece locuințe au ars într-un incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un cartier social din Cernavodă, focul fiind stins după mai bine...

Implant cerebral pentru resuscitarea memoriei

Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), agenția de cercetare a armatei americane, celebră în special pentru roboții săi cu alură de Terminator, caută parteneri...

PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acțiunile Guvernului și Parlamentului din...

Conducerea PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acțiunile Guvernului și Parlamentului din România pentru a preveni orice abatere de la statul de drept, după...

Mihai Eminescu, omagiat în Parlamentul European prin intermediul eurodeputatului Petru Luhan

Petru Luhan a organizat la Bruxelles un eveniment pentru omagierea poetului național al României, Mihai Eminescu, la 162 de ani de la nașterea sa....

Un agent principal de la Serviciul Permise București nu poate justifica...

Un agent principal în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București este verificat de Agenția Națională de Integritate (ANI)...

Fostul șef al informațiilor militare, Cristian Bernevig, urmărit penal de DNA...

Fostul șef al Direcției de Informații a Armatei, colonelul (r) Cristian Bernevig, este urmărit penal de procurorii militari anticorupție, alături de un contraamiral, comandori...

Primar obligat de instanță să dea 90.000 lei pentru leagăne pe...

Un primar din Gorj spune că trebuie să plătească aproximativ 90.000 de lei pentru leagăne și tobogane pe care nu le-a comandat, dar care...

Ministerul Transporturilor va reanaliza „legea dronelor”

Ministerul Transporturilor va reveni asupra ordinului de ministru care restricționează utilizarea aeronavelor fără pilot, criticat de proprietarii acestor aparate și de cluburile de aeromodelism,...

PDL va continua mitingurile în regiunile istorice. Primul, la Cluj-Napoca, în...

Vicepreședintele PDL, senatorul Alin Tișe, a anunțat că democrat-liberalii vor organiza mitinguri în regiunile istorice, primul fiind programat la Cluj-Napoca, pentru prezentarea candidaților la...

ȘTIRILE ZILEI

Cetățenii pot trimite propuneri privind Programul de activitate al Curții de Conturi pentru anul...

Curtea de Conturi consideră dialogul cu cetățenii și societatea civilă un element important al dezvoltării instituționale. Implicarea părților interesate oferă o perspectivă...

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

Ordin: nimeni nu va fi obligat să-și legalizeze balconul și nici nu va fi...

Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) a generat discuții și confuzii în spațiul public...

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

Sindicaliștii au respins niște măriri certe de salarii în schimbul unor promisiuni iluzorii ale...

Dragoș Pîslaru, fost ministru la Fonduri Europene și Muncă, a explicat faptul că sindicaliștii n-au acceptat propunerea sa de Lege a salarizării, care ar...

Cazul de la Buzău arată că medicii care lucrează fără contract cu Casa de...

O practică întâlnită în spitalele românești este cea în care unii medici prestează servicii medicale, fără ca activitatea lor să fie acoperită în mod...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ciolacu și soția

Ciolacu să spună dacă s-a căsătorit în Cipru cu Docuz și dacă au un...

Update 3 noiembrie: Dana Budeanu e scârbită de haina de iepure, Rogobete elucubrează, Ciolacu sugerează că ținutele de sute de mii de euro din...

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziția „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”, care va...

Invitați: curatorul Damian Florea –Președinte al Fundației Jean Louis Calderon și Maria Munteanu – istoric de artă Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea are plăcerea de...

Ordin: nimeni nu va fi obligat să-și legalizeze balconul și nici nu va fi...

Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) a generat discuții și confuzii în spațiul public...

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...