Ziarul Curentul a publicat în ediția de joi, 17 iulie, articolul „Fostul deputat PSD pus manager de spital a inventat contract de șef pe viață și medicul specialist angajat în Secția de Primiri Urgențe”.
A doua zi, la spital, managerul Popescu, fost șef într-un CAP și fost deputat PSD, se plângea angajaților că ziarista asta este nebună și o să ne bage pe toți în pușcărie. Doctorița Irina Strâmbu, bine înfiptă în UMFistan și cea care conduce în realitate institutul, l-a liniștit spunându-i că ce contează dacă scrie la ziar, că ziarul ăsta are doar trei cititori și să nu-și facă griji că nu se va întâmpla nimic.
Din nefericire pentru Strâmbu, unul din „cei trei cititori” e Rogobete
Cum anunțul de concurs era pentru funcția de șef de secție pe durată nedeterminată, ceea ce încalcă legislația în vigoare, ministrul Rogobete a dispus imediat anularea procedurii, ceea ce s-a și întâmplat luni, 21 iulie 2025. Primind informația „pe surse”, am întrebat-o luni după masă pe Strâmbu care e și purtătoarea de cuvânt a institutului dacă e adevărată informația că s-a anulat concursul dar aceasta, probabil supărată că i-am stricat aranjamentele, a refuzat să-mi răspundă. După două zile, anunțul de anulare a concursului a fost postat pe site.
Serviciul juridic și RUNOS s-au opus concursului dar Strâmbu a argumentat cu ChatGPT și Popescu a semnat
Irina Strâmbu nu are studii juridice dar așa cum pacienții verifică pe google simptome și tratamente, doctorița a întrebat ChatGPT ce trebuie făcut, i-a arătat lui Popescu și acesta a semnat. ChatGPT a menționat legi și ordonanțe dar, din păcate pentru ei, ChatGPT nu a documentat și Ordinul MS nr. 320 din 15 februarie 2007 privind aprobarea conţinutului Contractului de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public care prevede că „(1) Prezentul contract de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical se încheie pe o perioadă de 3 ani”.
Prin urmare, Popescu nu putea scoate la concurs un post de durată nedeterminată, ci unul pe durată determinată, respectiv 3 ani și nu putea încheia cu câștigătorul concursului contract individual de muncă, așa cum scria în anunț, ci unul de administrare.
Iată răspunsul ChatGPT la întrebările puse de Strâmbu care, după articolul meu, l-a trimis mai multor persoane din spital ca să demonstreze că eu „scriu prostii”.
„Pentru a scoate la concurs un post de șef laborator Radiologie pe perioadă nedeterminată, în calitate de manager interimar al unui spital public, trebuie să ții cont de următoarele aspecte legale și practice:
1. Poți scoate postul la concurs – cu condiții clare
Conform legislației actuale (Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și OUG 57/2019 privind Codul administrativ), un manager interimar are dreptul de a exercita atribuțiile managerului plin
.Atenție: dacă în actul administrativ de numire ca manager interimar există limitări explicite (de exemplu: „nu are dreptul să dispună angajări pe durată nedeterminată”), atunci nu poți scoate postul la concurs pe durată nedeterminată.
Condiții pentru a putea organiza concurs pe durată nedeterminată
Conform OUG nr. 156/2024, art. II, pentru a organiza concursuri pe durată nedeterminată în spitale:
posturile trebuie să fie cuprinse în statul de funcții aprobat;
trebuie să existe buget aprobat pentru post;
trebuie respectată procedura legală de publicare (anunț pe site-ul unității + posturi.gov.ro);
trebuie consultat Consiliul medical și/sau Comitetul director, după caz.
Recomandări importante:
Verifică mandatul tău de manager interimar – dacă nu există restricții, poți organiza concursul.
Solicită acordul autorității tutelare (de exemplu, Ministeru Sănătății sau Consiliul Județean/Primărie) – chiar dacă nu este obligatoriu legal, este recomandabil în situații cu potențial de contestare.
Asigură-te că postul este vacant în mod legal (nu este ocupat temporar de o persoană cu contract individual de muncă în desfășurare).
Concluzie:
DA, ca manager interimar, poți scoate la concurs postul de șe laborator Radiologie pe perioadă nedeterminată, dacă nu ai limitări exprese în mandat și dacă respecți condițiile legale privind:
bugetul,
statul de funcții
Procedura legală de concurs
– prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
– prevederile OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri în domeniul ocupării posturilor în sistemul sanitar;
– vacantarea postului de Șef Laborator Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul [secția/structura],
– necesitatea asigurării funcționării optime a laboratorului de radiologie,
– existența postului în statul de funcții aprobat și finanțarea acestuia din bugetul aprobat,
Având în vedere:
– Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;
– OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
– OUG nr. 156/2024;
În temeiul atribuțiilor conferite prin contractul de management interimar și legislația în vigoare
Pot scoate postul la concurs pe durata nedeterminata
Da, poți scoate postul la concurs pe durată nedeterminată în calitate de manager interimar, cu respectarea anumitor condiții.
Temei legal care permite acest lucru
1. Legea nr. 95/2006, art. 182, alin. (2):
„Managerul interimar exercită atribuțiile managerului prevăzute de lege și de contractul de management.”
Asta înseamnă că ai toate atribuțiile unui manager plin, inclusiv dreptul de a organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante.
2. OUG nr. 156/2024, art. II:
„Se pot organiza concursuri de ocupare a posturilor vacante din sistemul sanitar public, cu condiția existenței finanțării, aprobării postului în statul de funcții și respectării procedurilor legale.”
Nu distinge între manager plin sau interimar. Dacă sunt îndeplinite condițiile, ai voie să organizezi concursul.
❗ Atenție la două condiții importante.
Verifică mandatul de interimat
Dacă în decizia de numire sau contractul de interimat este prevăzut expres că „nu are dreptul de a face angajări pe durată nedeterminată”, atunci NU poți scoate postul la concurs pe perioadă nedeterminată.
Dacă NU există o astfel de limitare, atunci ai dreptul legal deplin
Respectă procedura completă legală:
Postul trebuie să fie vacant și prevăzut în statul de funcții aprobat;
Existența bugetului aprobat pentru acel post;
Anunț publicat pe site-ul spitalului + posturi.gov.ro;
Organizarea concursului conform normelor Ministerului Sănătății.
Concluzie clară:
DA, dacă nu ai interdicție explicită în mandatul tău, ai voie să scoți postul de Șef Laborator Radiologie la concurs pe perioadă nedeterminată, cu condiția respectării procedurilor legale”, se încheie mesajul trimis de Strâmbu.
„Ei”, îi va spune madam Strâmbu mâine lui Popescu, „eu am vrut să ajut! Și dacă te va trage cineva la răspundere, tu ai dovada că te-ai informat și să răspundă ChatGPT!”
Ziceți că nu e amuzantă cum se bagă ea în toate și îl manevrează pe Popescu deși niciunul nu are vreo idee despre ce trebuie să facă ca manager de spital. Că doar ce contează că ai jurist și serviciu RUNOS la spital! Tu, știi și tu de pe internet, chiar mai bine!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















