
Chelsy Davy "i-a dat papucii" prințului Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Zvonuri în acest sens au circulat toată săptămâna prin presa locală, pentru ca tabloidul "News of the World" să anunțe ieri că decizia despărțirii a fost luată deja. A fost o poveste de dragoste care a durat trei ani. Motivul destrămării? Chelsy dă vina pe Harry, declarându-se dezamăgită de stilul de viață al celebrului său prieten, de lipsa de "responsabilitate" pentru relația lor. Născută în Zimbabwe, fiica unui bogat om de afaceri și studentă în Marea Britanie, Chelsy spune de asemenea, că a simțit nevoia de "spațiu". Informația nu a fost confirmată de Clarence House, locul de reședință al prințului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















