Home Economic-Financiar A șasea misiune de evaluare FMI: restanțe la restructurarea companiilor de stat

A șasea misiune de evaluare FMI: restanțe la restructurarea companiilor de stat

DISTRIBUIŢI

A șasea misiune de evaluare a Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru acordul preventiv cu România, a început marți, iar primele discuții vor avea loc la Banca Națională a României (BNR), fiind de natură tehnică, pe marginea testelor de stres pentru bănci.
Noul șef al Misiunii FMI, olandezul Erik Jan de Vrijer, a sosit în România miercuri, aceasta fiind prima sa prima misiune oficială la București în calitate de negociator șef al instituției financiare internaționale.
Noua rundă de discuții cu FMI are loc în contextul evoluțiilor pozitive în ceea ce privește bugetul general consolidat al statului, execuția bugetară pe primele șase luni încadrându-se în parametrii conveniți cu Fondul în ceea ce privește deficitul, încasă­rile, dar și factura salarială pentru angajații din sectorul public.
Execuția bugetului general consolidat pe primele șase luni s-a încheiat cu un deficit de 6,789 miliarde lei, respectiv 1,12% din Produsul Intern Brut (PIB), fiind sub plafonul de 7 miliarde lei stabilit cu FMI ca și criteriu de performanță în acord pentru finalul lunii iunie 2012. Pentru septembrie 2012 plafonul de deficit bugetar este de 9,7 miliarde lei.
Până la finalul anului, cheltuielile de personal în bugetul statului trebuie să se încadreze în ținta de 6,7% din PIB, iar în 2013 pot urca la 7,1% din PIB, ceea ce înseamnă că este prevăzut spațiul bugetar și pentru a doua recuperare de 8% pentru salariile angajaților din sectorul public.
Pe de altă parte, autoritățile nu au rezolvat eternele rămâneri în urmă în ceea ce privește restructurarea sectorului real, a între­prinderilor de stat, unde nu s-a înregistrat niciun progres în privința managementului privat.
Restructurarea companiilor de stat reprezintă principalul punct sensibil al discuțiilor, iar în acest domeniu nu au fost înregistrate progrese semnificative, cu o singură excepție, și aceea interpretată diferit de analiștii economici, a companiei Hidroelectrica, intrată în insolvență, unde au fost denunțate contractele bilaterale cu 'băieții deștepți'.
Discuțiile vor aborda și privatizarea Poștei Române, precum și în ce măsură mai este posibilă vânzarea în această toamnă a unor pachete de acțiuni ale companiilor de stat din domeniul energetic, pe bursă.
Autoritățile române vor prezenta pa­chetul de măsuri de redresare economică, cea mai importantă vizând plata TVA la încasarea facturii, și vor încerca să convingă creditorii internaționali că impactul bugetar al acestor măsuri nu va fi unul negativ.
Rectificarea bugetară și măsura reducerii TVA la produsele alimentare, cuprinsă în bugetul pe 2013, vor figura de asemenea pe agenda discuțiilor, care mai cuprinde și prognoza de creștere economică și cea de inflație, în contextul evoluției neașteptate a cursului de schimb al monedei naționale din ultima perioadă.
Cele două părți vor discuta totodată despre calendarul de liberalizare la energie electrică și gaze naturale, precum și măsuri de compensare a efectelor acestei liberalizări asupra consumatorilor vulnerabili.
Pe agenda discuțiilor se mai află aspecte tehnice legate de vulnerabilitățile sectorului financiar, în ceea ce privește băncile și instituțiile financiare non-bancare, accizele la alcool, planurile de modificare a Codului de Dialog Social și de revizuire a Codului Muncii, progresele în în privința platformei de tranzacționare a gazelor naturale, schim­barea sistemului de impozitare a proprietăților. De asemenea, autoritățile române intenționează prelungirea actualului acord cu FMI, urmând să discute despre un nou acord preventiv, probabil tot pe doi ani, pentru perioada 2013-2015.
Acordul dintre România și FMI a început la 31 martie 2011 și este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro), reprezentând aproxi­mativ 300% din cota pe care România o are la Fond.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.