Compania ABB Romania a pus in functiune, joi, statia de transformare a curentului electric de la Dumbravita, care va distribui energie catre un sfert din populatia municipiului Timisoara, se arata intr-un comunicat al ABB, antreprenorul general al proiectului. Potrivit reprezentantilor companiei Electrica Banat, beneficiarul proiectului, lucrarile au inceput in luna mai a anului trecut si au costat aproximativ 3,8 milioane de dolari. Statia are in prezent un singur angajat, dar este pregatita sa functioneze fara personal, urmand sa fie condusa de la dispeceratul zonal. Statia realizeaza transformarea electricitatii de la tensiunea de 110 kilovolti la 20 kV, respectiv 10 kV. Bateriile de condensatoare nu necesita intretinere pe o perioada de 10 ani, iar echipamentele noi reduc spatiul necesar pentru amplasare cu 30%, se precizeaza in comunicat.
Reprezentanta ABB din Romania ofera echipamente si solutii complete pentru transportul si distributia energiei electrice, SCADA – solutii de automatizare pentru industria cimentului, industria metalurgica, industria petrochimica, petrol, gaze si industria celulozei si hartiei, proiectare si finantare in domeniul energetic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















