Home Economic-Financiar Abonamentul la gaze -parleste- coalitia guvernamentala

Abonamentul la gaze -parleste- coalitia guvernamentala

DISTRIBUIŢI

La mai putin de doua luni de la introducerea noului sistem de tarifare la consumul de gaze naturale, in care este inclus un abonament lunar in functie de consum, spiritele romanilor au luat foc. De la consumatori casnici la agenti economici, de la lideri de sindicat la politicieni, toti se razvratesc impotriva abonamentului si cer Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) anularea acestui bir, care nu face decat sa umfle buzunarele celor doi mari distribuitori – Distrigaz Nord si Distrigaz Sud. Mai mult, senatorii Gyorgy Frunda – UDMR, Radu Berceanu – PD si Antonie Mihail – PNL au initiat un proiect de lege, aducand unele modificari la Legea gazelor, incepand cu rediscutarea deciziei de introducere a acestui abonament, pe motiv ca el nu ar avea justificare economica. -Cheltuielile legate de intretinere, administrare si reparare a sistemelor de gaze naturale sunt impuse de doua ori consumatorului: o data prin pretul de achizitie a gazelor naturale si a doua oara prin abonamentul introdus de la 1 aprilie 2005-, se arata in expunerea de motive a proiectului initiat de cei trei parlamentari. Nici presedintele PD, Emil Boc, nu se lasa mai prejos si solicita guvernului si autoritatilor sa reanalizeze masura introducerii respectivei taxe.


Liderul democrat Emil Boc precizeaza ca absurditatea introducerii unui abonament – in realitate o crestere mascata a pretului serviciilor prestate – este dublata de cea a introducerii unui sistem de calcul -ce face ca valoarea acestui abonament sa fie, in cazul unor categorii de consumatori, de pana la patruzeci de ori mai mare fata de vecinii lor-. Boc a facut apel la conducerea ANRGN sa ia in serios functia pentru care a fost infiintata aceasta agentie – protejarea -consumatorului captiv- – si sa renunte la -practicile obisnuite sub fosta guvernare, de care se pare ca s-a contaminat-, dovada fiind acest abonament la gaz. -Trebuie sa renuntam o data pentru totdeauna la aceasta politica absurda de aparare a intereselor regiilor autonome sau marilor societati aflate in situatie de monopol, in detrimentul intereselor cetateanului. Statul trebuie sa il apere pe cetatean de orice abuz din partea acestor mamuti adesea ineficienti, supravietuitori ai regimului comunist, si nu invers-, a mai apreciat presedintele PD. Pe de alta parte, senatorul Frunda, citat de Mediafax, a indemnat ieri populatia, in cadrul unei conferinte de presa, sa nu semneze noile contracte cu Distrigaz, ce prevad introducerea unor abonamente. -Stiu ca se fac presiuni pentru semnarea acestora, insa eu va spun, ca jurist, ca nu va pot taia gazul-, a declarat Frunda. Insa adoptarea legii, initiate de cei trei senatori, in cazul in care va fi aprobata, nu se poate face cat ai pocni din degete, perioada in care consumatorii vor trebui sa achite valoarea abonamentului la gaze. In ceea ce priveste anularea acestei taxe, directorul general al ANRGN, Marcela Olteanu, ne-a precizat ca de la introducerea noii metodologii a inceput o monitorizare pentru a se observa ce efecte va avea asupra populatiei, iar referitor la anularea taxei de abonament, autoritatea se va conforma deciziilor guvernamentale. Chiar si premierul Calin Popescu Tariceanu a apreciat ca introducerea abonamentului la gaze naturale este un sistem prin care se incearca -usurarea situatiei- populatiei pe perioada iernii, cand se inregistreaza un consum mai ridicat, si ca este normal ca masura sa provoace nemultumire. Nemultumiri au venit si din partea sindicatelor care printr-o scrisoare adresata primului ministru anunta ca nerezolvarea problemelor pe calea dialogului – printre care: cresterea nejustificata a preturilor la utilitati (energie electrica, gaz metan, energie termica), inmultirea taxelor indirecte si a politicii cursului de schimb – vor avea drept consecinte negative declansarea unor actiuni de protest.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.