Conducerea sindicatului sticlarilor de la Somvetra Gherla se va prezenta, joi, in fata instantei de judecata pentru a-si demonstra neimplicarea in greva spontana declansata in urma cu o saptamana de cei peste o mie de angajati ai societatii, a declarat, joi, liderul sindical Tiberiu Benta.
Benta sustine ca sindicatul a fost actionat in instanta de fostul director general al societatii, Gheorghe Ochisor, pentru intreruperea ilegala a procesului de productie. Conform declaratiilor lui Benta, in adresa depusa la Judecatoria Gherla, Ochisor reclama faptul ca sindicatul nu a parcurs toti pasii prevazuti de lege pentru declansarea grevei generale.
Liderul sticlarilor de la Somvetra sustine ca sindicatul a trimis o atentionare conducerii intreprinderii, avertizand-o cu privire la iminenta aparitiei unor proteste spontane si a facut un apel la rezolvarea problemelor inainte de declansarea grevei. Benta a precizat ca protestul de la Somvetra este unul spontan, neimplicarea sindicatului fiind declarata inca de la inceput.
Pe de alta parte, salariatii au cerut, ieri, Consiliului de Administratie sa valideze demisiile depuse, in urma cu doua zile, de cei trei directori executivi si de directorul general al societatii.
Cei peste o mie de sticlari au intrat, ieri, in cea de-a saptea zi de greva si asteapta inca un raspuns de la APAPS privind solicitarea lor de reziliere a contractului de privatizare a societatii, incheiat in 1996.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















