Un nou proces intentat fostei conduceri a Directiei Silvice Suceava de catre actualul director general, Gheorghe Flutur, vizeaza afacerea ROMANEL, din care, conform estimarilor, Directia Silvica Suceava ar fi fost prejudiciata, in perioada derularii contractului cu firma ROMANEL, cu circa 4,8 miliarde de lei. Vizati sunt fostul director Gheorghe Flutur si directorul economic Filip Serban, care, pe baza unei adrese a firmei ROMANEL UNIVERSAL COMPANY SA, din 29 octombire 1997, in aceeasi zi, -cu o graba ce se impune a fi motivata-, cum se explica in plangerea penala, au costituit o comisie de negociere si au si realizat negocierea penrtru vanzarea a 50.000 de metri cubi busteni rasinoase la drum auto.
Actuala conducere a Directiei Silvice considera discutabil faptul daca aceasta negociere a avut loc intr-adevar, cel putin din doua considerente: pretul negociat a fost identic cu cel oferit de firma ROMANEL prin adresa amintita, fiind identice si conditiile de plata. In plus, rezultatul asa-zisei negocieri a fost completat in nota prin scris olograf de catre fostul director Gheorghe Flutur, care nu a facut parte din comisie si nu avea asemenea atributii.
Pe langa infractiunea de abuz in serviciu, conducerea Directiei Silvice apreciaza ca cercetarea cauzei se poate efectua si in ceea ce priveste infractiunile de fals intelectual si uz de fals, existand indicii ca nota de negociere incriminata s-a intocmit ulterior incheierii contractului si datei consemnate dupa numarul de inregistrare, in conditiile in care, in registrul de intrare-iesire, in intervalul 26.08.1997 – 29.10.1997, apare doar comanda firmei ROMANEL, iar nu si nota de negociere cu aceasta societate.
Contractul in discutie contine, potrivit semnatarilor plangerii penale, clauze vadit dezavantajoase Directiei Silvice Suceava, impuse de catre ROMANEL si acceptate cu stiinta de catre fosta conducere a Directiei Silvice Suceava, care au produs in final o paguba acesteia de 4,878 miliarde de lei.
Astfel, prin stabilirea unui pret fix de 20 de dolari pe metrul cub de busteni la drum auto, fara vreo posibilitate de negociere, functie de evolutia pretului masei lemnoase pe plan intern si international, a preturilor la combustibil, a pieselor de schimb si a serviciilor practicate de terti pana la faza de depozit drum auto, firma ROMANEL -si-a consolidat o pozitie de monopol, transferand integral, prin plata unui pret modic, toate riscurile si cheltuielile suplimentare in sarcina Directiei Silvice Suceava, practic a statului roman-, cum se specifica in plangerea penala.
In plangere se mai precizeaza ca paguba produsa prin extinderea in timp a derularii contractului incriminat, pana in martie 2000, este evidentiata si intr-o analiza comparativa a pretului mediu anual obtinut din licitatiile de masa lemnoasa la drum auto. Astfel, pentru anul 1998, pretul mediu obtinut prin licitatie a fost de 295.238 de lei pe metrul cub, iar raportat la cantitatea livrata, ROMANEL ar fi trebuit sa achite suma de 4,089 miliarde de lei. In realitate, prin transformarea pretului fix de 20 de dolari pe metru cub, a achitat numai 2,975 miliarde de lei, diferenta in minus fiind de 1,113 miliarde de lei, echivalentul a 125.547 de dolari.
Pentru anii 1999 si 2000, cand pretul mediu la licitatii a fost de 445.495, respectiv 655.774 de lei metrul cub, statul roman a fost pagubit cu suma de 45.014 de dolari, astfel incat paguba totala produsa patrimoniului administrat de Directia Silvica Suceava, actualizat, este de 4,878 miliarde de lei, echivalentul a 170.561 de dolari.
Fosta conducere a directiei este acuzata ca nu a intreprins nimic pe linia renegocierii pretului atunci cand a fost vizibila disproportia dintre pretul platit de ROMANEL si cel platit de ceilalti agenti economici care participau la licitatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















