Home Economic-Financiar Afaceri cu lifturi de 1,6 milioane de dolari

Afaceri cu lifturi de 1,6 milioane de dolari

DISTRIBUIŢI

Societatea Ascensorul Bucuresti, specializata in intretinerea, repararea, fabricarea si montajul ascensoarelor, a incheiat primele noua luni ale acestui an cu o cifra de afaceri de 54 miliarde de lei (circa 1,63 milioane de dolari), a declarat directorul general al societatii, Gheorghe Margarit. Pe ansamblul anului 2002, conducerea societatii mizeaza pe realizarea unei cifre de afaceri de circa 73 miliarde de lei, cu aproximativ 14 miliarde de lei mai mult fata de anul trecut. Compania intretine si repara un parc de aproximativ 2.500 de ascensoare in Bucuresti, iar oferta de montaj cuprinde un tip de ascensor cu piese si subansamble romanesti si panou de comanda cu microprocesor, precum si ascensoarele firmei Kone Corporation, pentru care societatea bucuresteana are un contract de distributie exclusiva.

Ascensorul monteaza, in medie pe an, circa 50 de ascensoare de productie autohtona si 30 de ascensoare provenite din import. -In afara activitatii de baza, care are o pondere de 85% din cifra de afaceri a societatii, Ascensorul executa si lucrari de intretinere si reparatii pentru balante si cantare de toate dimensiunile, pentru utilaje frigorifice si de climatizare, cazane si hidrofoare pentru incalzire, pentru masini de scris, aparate de masura si control ale presiunilor si temperatorilor, precum si lucrari de intretinere si reparatii pentru teodolite-, a mentionat Margarit.

Ascensorul Bucuresti are un capital social de 1,79 miliarde de lei, iar actiunile sale sunt listate pe piata Rasdaq. Printre principalii actionari se numara PAS, cu 31,9% din capitalul social, si Broadhurst Investment Ltd, cu 9,3%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.