Cu doar cateva zile inainte de prezentarea Raportului Comisiei Europene, confuzia asupra domeniilor in care Romania ar putea primi -stegulete rosii- persista. Si inca la cel mai inalt nivel. Desi nu exista informatii oficiale, anumiti demnitari europeni, printre care se numara chiar presedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, vorbesc despre patru puncte care ar mai produce ingrijorare la nivel de comisie, trei fiind din domeniul agriculturii si unul in domeniul fiscal. Trebuie insa amintit ca, intr-o situatie similara, cu sase luni inainte de aderare, pe agricultura, Ungaria avea patru stegulete rosii, iar Polonia chiar sase. De cealata parte, oficialii romani, printre care si Calin Popescu Tariceanu, prim-ministrul Romaniei, nu sunt deloc ingrijorati, avandu-se in vedere ritmul accelerat de implementare a cerintelor obligatorii din ultimele luni. De asemenea, oficialii Ministerului Agriculturii afirma ca in niciun caz nu se poate vorbi despre nefunctionalitatea Agentiei de Plati si Interventie, ci mai curand de realizarea faptica a unor etape necesare acreditarii acesteia la nivel national pentru a putea efectua plati europene pana la sfarsitul anului.
Totusi, in urma cu doar 7 luni, Romania era -marcata- cu nu mai putin de 14 stegulete rosii. In cazul agriculturii, majoritatea vocilor indica trei probleme, doua referindu-se la functionalitatea agentiilor de plati iar cea de-a treia la ecarisaj.
In doar 2 ani, prin Agentia de plati se vor face plati de 4 miliarde euro
In toate cele trei cazuri, care de fapt sunt doua – din cauza ca administrarea subventiilor este facuta cu ajutorul Sistemului Integrat de Administrare si Control – situatia este sub control, lucrarile fiind in grafic, dar la nivel de Comisie Europeana pot exista anumite semne de intrebare, din cauza marimii pachetului financiar destinat Romaniei, daca se face analogia cu poticnelile din anii trecuti ale programului Sapard. Practic, pachetul financiar pentru Romania, pe perioada 2007-2009, este de 4 miliarde euro, pe doi piloni ai Politicii Agricole Comune, Pilonul I cuprinzand Platile directe – 968 milioane euro si Masuri de piata – 732 milioane euro, in timp ce Pilonul II, Dezvoltare rurala, implica derularea a 2, 3 milioane euro. Evident, institutia abilitata sa gestioneze platile directe comunitare este Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (API), din subordinea ministerului. E adevarat insa si faptul ca platile directe pe anii 2007 si 2008 vor fi suportate de la bugetul de stat, dar vor fi rambursate ulterior de catre UE. Potrivit organigramei, API va trebui sa aiba un personal de circa 5.200 persoane, in prezent fiind angajate peste 3.700, recrutarea urmand sa fie incheiata abia in toamna.
Dar una dintre conditiile esentiale pe care statul roman trebuie sa le indeplineasca pentru a putea absorbi aceste fonduri pentru platile directe este crearea unui sistem care sa asigure administrarea si controlul riguros al cererilor de subventie, astfel incat sa previna fraudarea bugetului comunitar, denumit Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS), dar crearea, implementarea si gestionarea lui intra in atributiile Agentiei de Plati si Interventie. Intrucat suma platilor directe acordate unui fermier depinde in mod direct de suprafata de teren utilizata, devine evident ca cel mai important rol in cadrul IACS il detine Sistemul de identificare a parcelelor agricole (LPIS), in completarea crearii Registrului fermelor. Dar LPIS este creat pe baza de ortofotoplanuri, pe care se identifica blocurile fizice pe baza ortofotoplanului, pus la dispozitia API de catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara. Apoi blocurile fizice, parcelele agricole trebuie digitizate pentru a rezulta un sistem de identificare unic la nivel national. Definitivarea acestor lucrari, extrem de complexe, pot produce ingrijorare la nivel de Comisie Europeana.
Agentia de plati va fi acreditata pana la sfarsitul anului
Potrivit informatiilor de ultima ora furnizate de catre Adrian Tibu, purtatorul de cuvant al Ministerului Agriculturii, API este pe deplin functionala pentru platile interne, Registrul fermelor fiind finalizat. Si LPIS este finalizat in proportie de 70%, dar termenul de finalizare este in luna iunie. De asemenea, incepand cu 17 aprilie a inceput dificilul proces de efectuare a corespondentei dintre cele 1,4 milioane de declaratii ale fermierilor cu ortofotoplanul in vederea realizarii identificarii unice la nivel national. Dar, pentru ca Agentia de plati sa poata face plati europene, trebuie finalizata procedura de acreditara nationala, proces in derulare, pe baza de consultanta internationala, asemeni situatiei din 2002 cu Agentia Sapard.
In cazul ecarisajului, din luna aprilie sunt in curs de derulare investitiile pentru incineratoare si alte dotari specifice, in cele 8 regiuni stabilite, intregul sistem urmand a fi functional in ultimul trimestru al acestui an.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















