Alpha Bank Romania a obtinut, anul trecut, un profit net estimat la 10 milioane de dolari, in crestere cu 31,5% fata de profitul inregistrat in anul 2000, a declarat, marti, presedintele bancii, Eleftherios Ioannou, cu ocazia inaugurarii noului sediu din Romania al Grupului Alpha Bank.
-Intentionam sa ne pastram un sector puternic destinat companiilor si in paralel sa dezvoltam sectorul de retail. Avem in vedere ca, in urmatorii ani, sa atingem o cota de piata de 8-10%. Anul trecut, rezultatele obtinute de banca au fost satisfacatoare, inregistrand o crestere cu 15% a activelor, precum si a volumului de credite-, a adaugat Ioannou.
Prezent la inaugurarea noului sediu, presedintele Alpha Bank Group-Grecia, Yannis Costopoulos, a declarat: -Nu excludem o achizitie din piata romaneasca daca ni se ofera o afacere buna, insa este mult mai usor sa te dezvolti pe cont propriu. Situatia din Romania difera foarte mult de cea de acum opt ani, cand am venit noi aici. Alpha Bank se angajeaza sa ramana pe piata romaneasca si intentioneaza sa castige o pozitie cat mai buna in urmatorii ani-, a mai spus Costopoulos.
Presedintele Alpha Bank Group a adaugat ca este o perioada benefica pentru ca institutia bancara pe care o reprezinta sa-si creasca prezenta pe piata de retail din Romania, in pofida faptului ca in acest an se prefigureaza privatizarea celei mai mari banci din sistem, Banca Comerciala Romana. -O astfel de achizitie presupune mai multe etape, incheierea tranzactiei, procesul de restructurare, dupa care va urma o perioada de adaptare la conditiile pietei-, a precizat Costopoulos.
Panglica inaugurala a noului sediu a fost taiata de presedintele Costopoulos impreuna cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care a mentionat, cu aceasta ocazie, faptul ca Alpha Bank este prima institutie bancara straina care a investit in Romania dupa 1989.
Noul sediu al bancii se afla in cladirea Neocity Tower din Calea Dorobanti, fiind contractat in sistem leasing pe o perioada de peste 10 ani. Cladirea se afla in proprietatea Luxemburg Real Estate, iar valoarea investitiei s-a ridicat la 10 milioane de dolari. Investitia initiala a Alpha Bank in echipamente, sisteme informatice si mobilier s-a ridicat la un milion de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















