
Altex România își continuă expansiunea pe piața de retail, inaugurând un nou magazin în orasul Târgoviște, județul Dâmbovița. Începând cu 17 aprilie 2025, ora 8:00, locuitorii din Târgoviște și împrejurimi sunt invitați să exploreze o gamă variată de produse electro-IT la prețuri competitive, în noul magazin Altex Târgoviște Greenfield situat pe strada Aleea Mănăstirea Dealul nr. 2A.
Altex își extinde în continuare rețeaua de magazine, oferind clienților acces facil la o gamă diversificată de produse, menținând în același timp un raport optim calitate-preț. Prin politica „2x diferența”, Altex garantează cel mai mic preț din România, angajându-se să returneze de două ori diferența dacă un client găsește același produs la un preț mai mic în alt magazin. De asemenea, compania asigură livrare rapidă pentru produsele voluminoase, consolidându-și astfel angajamentul față de servicii de înaltă calitate.
„ Deschiderea magazinului Altex în Târgoviște este mai mult decât o dezvoltare a rețelei de magazine – este un pas firesc în dorința noastră de a fi mai aproape de clienți, acolo unde contează. Venim cu promisiunea unei experiențe moderne de cumpărături, cu servicii rapide, prețurile cele mai mici și un angajament ferm pentru sustenabilitate și inovație. Suntem aici pentru a construi, împreună, un viitor mai bun.”
Raul Filip, Deputy CEO, Altex România
În linie cu angajamentul său pentru sustenabilitate, noul magazin Altex Târgoviște Greenfield integrează soluții ecologice, precum panouri fotovoltaice pentru producerea energiei verzi și stații de încărcare destinate vehiculelor electrice. Pentru a îmbunătăți experiența de cumpărături, magazinul este echipat cu display-uri digitale și un sistem de etichetare electronică, asigurând actualizarea rapidă și precisă a prețurilor.
În perioada 17-23 aprilie, clienții sunt invitați să profite de promoții speciale la o gamă largă de produse disponibile în noul magazin Altex Târgoviște Greenfield. De asemenea, Credex oferă soluții de finanțare cu aprobare rapidă, inclusiv o reducere de 50% la dobânda standard pentru creditele acordate în această perioadă. Campania este supusă unor termene și condiții și este valabilă exclusiv în noul magazin Altex Târgoviște Greenfield, în intervalul menționat.
Despre Altex România
Altex este liderul pieței de retail din România, având peste 130 de magazine în toată țara. În aproape trei decenii de activitate, Altex a evoluat de la un business local de import de televizoare la liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.
Compania s-a angajat să ofere produse de calitate care să satisfacă nevoile consumatorilor, precum și soluții de finanțare accesibile. Politica de 2X diferența asigură clienților cel mai mic preț din România, în comparație cu alte magazine online sau offline.
Pe lângă diversificarea gamei de produse, Altex a extins și gama de servicii. Pentru a facilita accesul clienților la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum care oferă soluții de finanțare optime la dobânzi competitive pentru achizițiile realizate în rețeaua națională de magazine și online.
Totodată, Altex își eficientizează operațiunile și lanțul de aprovizionare prin RTC Proffice Experience, companie din grupul Altex, care oferă soluții full-service pentru furnizarea și distribuția unei game variate de produse, de la birotică și papetărie la echipamente, mobilier și soluții integrate pentru diverse industrii.