Home Economic-Financiar Anul marilor asteptari a adus deziluzii micilor intreprinzatori

Anul marilor asteptari a adus deziluzii micilor intreprinzatori

DISTRIBUIŢI

Sectorul intreprinderilor private mici si mijlocii (IMM) – care reprezinta peste 75% din totalul de 407.000 companii active inregistrate la Registrul Comertului – participa cu peste 55% la Produsul Intern Brut si salarizeaza aproape 45% din forta de munca activa, desi detine mai putin de 30% din capitalul social la nivel national. Dupa o pauza de mai bine de un an, in 2001 a reintrat in vigoare Legea IMM (nr. 133/1999), dar numai cateva dintre prevederile sale au fost indeplinite: simplificarea procedurilor de inregistrare a societatilor comerciale, constituirea Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, ca si organizarea unor cursuri de instruire a managerilor de firme mici si mijlocii.

Alte prevederi, la fel de importante, au ramas insa pe hartie: accesul IMM la activele disponibile din marea industrie (ingreunat de birocratia din consiliile locale), ponderea IMM in achizitiile publice (in continuare scazuta), iar dintre facilitatile fiscale prevazute se mai acorda doar scutirile de taxe la importurile de tehnologie. A aparut, in schimb, o noua metoda de impozitare a microintreprinderilor: in functie de venituri (care se executa indiferent daca acestea acopera sau nu cheltuielile), nu de profituri (pe care le realizeaza tot mai putine societati).

Desi la inceput intreprinzatorii au primit cu neincredere constituirea Birourilor Unice de autorizare a comerciantilor, dupa aproape sase luni de functionare, lucrurile au inceput sa intre pe un fagas al normalitatii: majoritatea birourilor se incadreaza in termenul de 20 de zile de la depunerea solicitarilor la eliberarea certificatului unic de inregistrare.

Ordonanta nr. 76/2001 (in baza careia functioneaza Birourile Unice) ar fi trebuit sa se -alipeasca- Legii IMM si Legii privind investitiile directe cu impact semnificativ in economie, rezultand -un act normativ unitar, care sa reglementeze intreaga gama a activitatilor de investitii si o directionare clara a facilitatilor fiscale oferite investitorilor-, asa cum declarau sustinatorii acestei idei. Ei au promis inca de la inceputul toamnei ca noua lege -va fi promulgata pana cel mai tarziu la sfarsitul anului-, dar ministeriabilii si parlamentarii n-au mai avut timp sa se ocupe de proiect… O alta promisiune care avea drept -scadenta- data de 31 decembrie este -asanarea mediului de afaceri-, prin lichidarea juridica a celor aproape 200.000 de firme care nu si-au majorat capitalul social. Procesul este inca in desfasurare.

Asanat sau nu, mediul de afaceri ramane afectat de aceleasi probleme ce treneaza de mai bine de zece ani: instabilitatea legislativa, fiscalitatea excesiva, birocratia si coruptia tot mai agresive, la care se va adauga, dupa 1 ianuarie, liberalizarea importurilor din tarile UE, adica o concurenta coplesitoare. Astfel ca, puse unele peste altele, promisiunile si realizarile din 2001 pentru mediul de afaceri lasa loc ideii ca intreprinzatorii au parcurs anul marilor asteptari, din acre au iesit cu multe deziluzii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.