Respectarea standardelor europene in privinta expunerii la campurile electromagnetice emise de telecomunicatiile mobile celulare este in mare voga atat in randul reprezentantilor guvernului, cat si ai celor care reprezinta interesele cetatenilor. Pentru ca dezbaterea a fost destul de aprinsa, Zsolt Nagy, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, a declarat in cadrul conferintei -New Europe Telecom-, organizata de Finmedia, faptul ca nu exista niciun motiv de ingrijorare in randul cetatenilor. Pentru a clarifica aceasta problema, ministrul a declarat ca institutiile abilitate de pe langa MCTI vor tipari o brosura pentru ca publicul sa fie informat corect asupra pericolelor, in cazul in care acestea exista. Pana in momentul de fata nu s-a demonstrat in niciun studiu ca utilizarea telefoanelor mobile ar avea efecte nocive asupra sanatatii oamenilor, a spus Nagy. De asemenea, tot el a tinut sa precizeze ca legislatia romaneasca este una dintre cele mai severe din Europa. Unul dintre invitatii prezenti si care a incercat sa contracareze spusele ministrului a fost Costel Stanciu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Consumatorului, care a exemplificat o amplasare destul de contestata a unei antene, foarte aproape de fereastra unei camere de camin din complexul Regie.
Monitorizati
Unul dintre proiectele la care Romania va trebui sa se alinieze dupa integrare a fost obligativitatea operatorilor de telecomunicatii sa pastreze date despre traficul de comunicatii. Durata care se impune in astfel de cazuri este de la 6 luni, in cazul telefoniei mobile, si pana la 2 ani. In directiva europeana se specifica faptul ca atat apelurile, cat si sms-urile, si toate datele de voce vor fi transferate pe Internet. -Conform unei directive europene, pentru fiecare apel telefonic se va retine de catre operator informatiile referitoare la initiator si locatia acestuia, destinatar si durata convorbirii, dar nu si continutul acesteia-. Masura a fost luata dupa atentatele teroriste din Londra, iar in momentul de fata este o decizie care va trebuie sa fie adoptata la nivel global. Potrivit estimarilor ministrului, data la care se va implementa si in tara nostra va fi luna martie 2007.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















