Home Economic-Financiar Aproape 10.000 de agricultori vor protesta in Capitala

Aproape 10.000 de agricultori vor protesta in Capitala

DISTRIBUIŢI

Federatia Nationala a Sindicatelor din Agricultura -Agrostar- mizeaza pe participarea a 10.000 de agricultori la o manifestatie de protest in Capitala, organizata fata de criza din agricultura, a anuntat, ieri, Stefan Nicolae, liderul federatiei.

-Agricultura se confrunta cu o criza fara precedent, mai ales din cauza coruptiei si a cercurilor de interese din Ministerul Agriculturii. Revendicarile noastre, pe care le sustinem si le negociem de peste un an, sunt menite sa scoata din criza agricultura-, a precizat liderul sindical.

Sindicalistii solicita punerea imediata in aplicare a Legii pietelor agricole, urgentarea aprobarii in Parlament a Legii creditului agricol si acordarea subventiilor restante la o serie de cereale, conform programului de guvernare. De asemenea, agricultorii cer elaborarea de urgenta a unor masuri pentru sprijinirea productiei interne si protectia producatorilor interni, precum si returnarea de urgenta a sumelor datorate pentru taxa de drum, pentru motorina pentru agricultura si, de asemenea, trecerea de urgenta la livrarea de motorina marcata pentru agricultura.

-Ministerul Agriculturii s-a achitat doar de restantele pe anul 2001. S-au vehiculat, de asemenea, fel de fel de sume pentru reabilitarea sistemului de irigatii, dar taranul tot la Dumnezeu se roaga pentru o ploaie. Lipsa de finantari, precum si seceta de anul acesta reflecta criza din agricultura-, a subliniat Nicolae.

Nu in ultimul rand, Agrostar solicita aprobarea in regim de urgenta a privatizarii cu licitatie prin strigare, in vederea urgentarii si transparentei privatizarii in domeniu.

Sindicalistii sustin ca, in cazul in care nici una dintre revendicarile lor nu vor fi solutionate, actiunile de protest vor fi radicalizate.

-La mitingul din Capitala vom veni cu utilaje si cu surprize pentru bucuresteni. Daca nici in acest fel nu suntem ascultati, vom merge pana la blocarea punctelor vamale, asa cum am facut in 1997-, a afirmat liderul sindical. El a adaugat ca agricultorii sunt -pregatiti atat financiar, cat si uman- pentru proteste de durata si ca sindicatele isi vor asuma intreaga raspundere pentru problemele care pot aparea din cauza blocarii vamilor.

-Ne asumam riscul sa blocam drumurile, chiar daca aceasta este considerata infractiune. Asa cum ei incalca legea (Ministerul Agriculturii – n.r.) si introduc in tara tot felul de bazaconii, asa putem si noi sa ne aparam drepturile-, a conchis Stefan Nicolae.

Federatia Agrostar a programat protestele pentru sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie.

Protestele agricultorilor sunt sustinute si de Blocul National Sindical, confederatie la care Federatia Agrostar este afiliata.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.