Asociatia Romana a Bancilor (ARB) solicita Bancii Nationale a Romaniei (BNR) sa renunte la masurile anuntate pentru limitarea creditului in valuta si propune introducerea unui plafon maximal de crestere pentru finantarile in devize straine, a declarat prim-vicepresedintele ARB, Dan Pascariu. Potrivit oficialului ARB, propunerea vizeaza amendarea institutiilor de credit care vor depasi plafonul stabilit de BNR prin introducerea unor rezerve minime obligatorii, mai mari. Dan Pascariu a explicat ca ARB a trimis BNR o scrisoare in care sunt precizate doar principiile acestei masuri, fara cifre exacte privind limita de crestere sau sanctiunile in cazul depasirii.
-Intelegem obiectivul BNR de a limita cresterea creditului in valuta si, venind in intampinarea acestui scop, am propus o masura mai usor de administrat-, a adaugat Pascariu. De asemenea, ARB se va angaja ca bancile comerciale sa emita norme interne prin care sa fie excluse creditele personale in valuta acordate persoanelor fizice (credite de consum), fiind permise doar creditele ipotecare.
Consiliul de Administratie al BNR a discutat, la sfarsitul lunii august, mai multe variante de limitare a creditului in valuta, printre care si plafonarea soldului finantarilor in devize straine la cel mult de doua ori si jumatate din fondurile proprii ale bancilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















