Peste aproximativ trei luni, decretul-lege privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative (D.-L. nr. 54/1990), unul din primele acte normative adoptate imediat dupa revolutie, va disparea. In locul acestuia, asociatiile familiale sau persoanele fizice vor functiona doar in conformitate cu o noua lege, care a fost publicata deja in -Monitorul Oficial- si va intra in vigoare pe 5 noiembrie a.c. Este vorba despre Legea nr. 507/2002, care poarta acum titulatura de Legea privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice.
Ca o noutate, Legea nr. 507 da dreptul si cetatenilor straini, dar numai celor care apartin tarilor membre ale Uniunii Europene, sa desfasoare activitati economice in tara noastra, in mod independent sau sub forma asociatiei familiale. Actul normativ permite acum ca atat persoana fizica ce desfasoara o activitate economica in mod independent, cat si membrii unei asociatii familiale sa poata avea calitatea de angajat propriu, adica sa beneficieze, daca plateste contributiile respective, de pensie din sistemul public, de asistenta medicala sau de somaj. Insa nici persoana fizica autorizata sa desfasoare activitate economica, nici asociatia familiala nu au voie sa angajeze salariati cu contract individual de munca. Ca si pana acum, autorizatia de functionare va fi eliberata tot de primarul de pe raza comunei, orasului, municipiului sau sectorului de domiciliu al solicitantului.
In cazul cetatenilor straini, autorizatia de functionare va fi eliberata numai de primarul unitatii administrativ-teritoriale pe a carui raza acestia isi au resedinta. Cetatenii straini mai au obligatia sa respecte si regimul valutar stabilit prin reglementarile Bancii Nationale a Romaniei pentru rezidenti. Noua lege prelungeste autorizatiile obtinute in baza Decretului-Lege nr. 54 din 1990 doar cu un an, adica persoanele fizice si asociatiile familiale care desfasoara acum activitate economica mai pot functiona doar pana pe 4 noiembrie 2003.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















