Băncile ar putea fi obligate să accepte cererile de refinanțare din partea propriilor clienți bun-platnici potrivit condițiilor de creditare anunțate de bancă pentru clienții noi, fără comision de analiză și fără reevaluarea garanțiilor sau a gradului de risc.
„În cazul în care debitorul solicită refinanțarea creditului la aceeași bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, neînregistrând întârzieri la plata ratelor mai mari de 30 de zile, va beneficia: a) de toate condițiile noii oferte de creditare; b) de neplata comisionului de analiză dosar; c) de acordarea creditului de refinanțare, fără a fi condiționat de reevaluarea gradului de risc și, după caz, a garanțiilor aferente creditului“, potrivit unui amendament la OUG 50/2010 privind creditele populației, votat ieri de deputații din Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci.
OUG 50 se aplică și contractelor de creditare aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, iar băncile au fost nevoite să lege dobânzile în funcție de EURIBOR/ROBOR/LIBOR.
Instituțiile de credit au aplicat prevederile ordonanței prin păstrarea costului anterior, respectiv prin majorarea marjei din contract.
OUG 50 a fost aprobată de Guvern în luna iunie, iar băncile au avut termen de aplicare pentru contractele în derulare de 90 de zile, până pe 20 septembrie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















