Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, a declarat, la Craiova, în cadrul unei dezbateri a Comitetului Național pentru Dezvoltare (CND), că lucrările de construcție la autostrada Transilvania nu reprezintă o prioritate pentru Romånia, pentru că acest proiect a fost și este „o prostie“.
„Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru că am vorbit cu Uniunea Europeană, noi, Romånia, și am spus: «vrem Culoarul IV» și după aceea nu am fost serioși să ne ținem de Culoarul IV. De aceea nici nu ne sprijină UE și de altfel nimeni pentru Transilvania. Am făcut acea bucată, pentru că era începută 80% și trebuia făcută, pentru că era păcat să aruncăm pe geam toată munca aia și banii ăia. Dar nu e o prioritate. În domeniul autostrăzilor, autostrada Transilvania este prioritatea doi. Dacă mergem pånă la Cluj, ne omoară pe străzi“, a spus Berceanu, citat de Agerpres.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















