O delegatie a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) condusa de Anthony Marsh, directorul Diviziei de Energie si Utilitati si Chikako Kuno, senior banker al bancii, au vizitat recent Romania pentru a evalua situatia unor companii de electricitate si a discuta situatia sectorului energetic cu autoritatile de la Bucuresti. -Banca este interesata in sprijinirea procesului de privatizare a societatilor de distributie a electricitatii prin parteneriate cu investitori strategici, proces care trebuie sa fie unul competitiv-, a declarat Ben Atkins, responsabil pe probleme de comunicare al BERD pentru Europa Centrala si de Est. De asemenea, institutia financiara internationala ar putea participa in proiecte de constituire de parteneriate intre sectorul public si cel privat, destinate atragerii de fonduri private pentru reabilitarea si modernizarea centralelor termoelectrice si hidroelectrice. BERD doreste sa isi coordoneze politicile din acest domeniu si sa coopereze cu alte institutii internationale, cum ar fi Uniunea Europeana si Banca Mondiala, a mentionat Atkins, adaugand ca discutiile se afla inca in faza de inceput.
BERD este cel mai important investitor strain din Romania, cu un portofoliu de peste doua miliarde de euro. Printre cele mai recente proiecte ale bancii se numara acordarea unui credit de 150 milioane de dolari catre Societatea Nationala a Petrolului (SNP) Petrom in vederea restructurarii inaintea initierii procesului de privatizare, precum si inceperea procedurilor de intermediere a unui imprumut de 300 milioane de dolari pentru compania Mobifon, care opereaza reteaua de telefonie mobila Connex.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















