Home Economic-Financiar Biroul Unic primeste cereri, dar nu scurteaza deloc drumurile intreprinzatorilor

Biroul Unic primeste cereri, dar nu scurteaza deloc drumurile intreprinzatorilor

DISTRIBUIŢI

Ademeniti de prevederile Ordonantei 76/2001 (referitoare la inregistrarea operativa a societatilor comerciale), intreprinzatorii au inceput sa vina in numar tot mai mare la Birourile Unice ale Camerelor de Comert, pentru a-si inscrie firmele. Aici insa, functionarii se confrunta cu o -problema tehnica-, in sensul ca respectivele cereri de inregistrare nu pot fi solutionate pana la publicarea in -Monitorul Oficial- a protocoalelor de colaborare intre Camera si institutiile administratiei publice.

Ordonanta de Urgenta nr. 76/2001 (intrata in vigoare de la 1 iulie 2001) prevede ca toate procedurile de inregistrare a societatilor nou-infiintate sa se efectueze prin intermediul Camerelor teritoriale (judetene) de Comert si Industrie, la care fiinteaza Birouri Unice.

Pentru preluarea acestor atributii in cadrul unui Birou Unic la nivel national, membrii Camerelor teritoriale s-au intrunit, in aceste zile, la Hotelul ARO din Brasov. Ei vor sa grabeasca adoptarea si punerea in practica a protocoalelor de colaborare si vor elabora o declaratie comuna in acest sens.

Principala problema legata de obtinerea autorizatiilor si inregistrarea firmelor noi este data de faptul ca intre Camera Nationala de Comert si ministerele economice s-au incheiat protocoale de colaborare, dar inca n-au fost publicate in -Monitorul Oficial- (surse din sistemul cameral declara chiar ca nu toate protocoalele au fost incheiate), astfel ca prevederile Ordonantei 76 sunt practic inaplicabile.

Avizarile sunt, deocamdata, blocate

Conform acestui act normativ, in maximum 30 de zile de la depunerea cererii de inregistrare, solicitantii obtin de la Camera de Comert toate aprobarile necesare, inclusiv un numar de cod unic (care inlocuieste vechiul cod fiscal si numarul de inregistrare la Registrul Comertului), hotarare judecatoreasca etc. Pentru a fi posibila o asemenea -minune-, e nevoie de o colaborare stransa si nemijlocita intre ministerele de resort, Camerele de comert si celelalte organisme ale administratiei publice. Or, pana in prezent, nici un astfel de protocol nu a fost anuntat oficial. Cel putin pana luni, cand exista sperante ca respectivele protocoale vor intra in vigoare, functionarii Biroului Unic intocmesc formalitatile de inregistrare doar pana la stadiul de compunere a mapei tehnice a fiecarei firme nou-infiintate. Aceste mape vor putea fi preluate de institutiile care trebuie sa le aprobe doar dupa aparitia prevederilor referitoare la colaborarea cu Camera de Comert in -Monitorul Oficial-.

Increderea intreprinzatorilor se clatina

-Solicitantii sunt in continuare purtati pe drumuri, pentru ca, asa ca si pana in prezent, ei sunt cei care trebuie sa alerge pe la diferite birouri pentru aprobari si autorizari. Camera nu-i poate ajuta cu nimic, cata vreme la nivel national nu s-au stabilit procedurile concrete de colaborare cu administratia-, afirma Radu Nicosevici, vicepresedinte al Camerei de Comert, Industrie si Agricultura a judetului Timis. Unul dintre intreprinzatorii care asteptau la intrarea in cabinetul Biroului Unic Bucuresti, pentru a-si inregistra societatea, afirma ca -era de asteptat ca aparitia Ordonantei 76 (despre care si eu am aflat intamplator) sa-i ia pe nepregatite pe functionarii administratiei publice. Intentia celor care au emis ordonanta este buna, cred, dar uite ca deocamdata nu poate fi transpusa in practica…-.

-Prezenta institutiilor in Biroul Unic e pur simbolica-

Pe langa Birourile Unice sunt (sau ar trebui sa fie) acreditate Ministerul Mediului, Pompierii, Directia Sanitar-Veterinara, Ministerul Sanatatii (Directia Medicina Umana) si Ministerul Muncii. Pentru colaborarea cu acestea, membrii delegati ai Birourilor Unice existente in fiecare Camera de comert teritoriala, reuniti la Brasov, vor stabili modalitatile tehnice de comunicare pentru fiecare judet in parte. Presedintele Camerei de Comert si Industrie Arad, Nicolae Bacanu, declara ca -limpezirea lucrurilor, in aplicarea Ordonantei 76, va fi dificila, intrucat prezenta institutiilor componente in Biroul Unic este, deocamdata, pur simbolica-.

Conducerea Biroului Unic de inregistrare a societatilor comerciale a stabilit ca, pana la publicarea protocoalelor de colaborare, sa preia cererile de infiintare doar pentru intocmirea mapelor tehnice. De asemenea, va trebui sa fie desemnat un judecator delegat, care se va ocupa de obtinerea hotararii judecatoresti de infiintare a firmelor care au depus cererile de inregistrare.

Dan Straut

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.