
Sorin Blejnar, șeful ANAF, a declarat că în primul trimestru al acestui an s-a reușit un plus de încasări la buget de circa 850 de milioane de euro, iar trendul este crescător.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Declarațiile au fost făcute în contextul în care mai sunt 10 zile până când expiră termenul dat de premierul Ungureanu cu privire la colectarea de venituri la buget de circa 1,5% din PIB din combaterea evaziunii fiscale, acesta fiind un obiectiv de siguranță națională.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Invitat la B1TV, șeful Fiscului a făcut un prim bilanț, chiar în ziua în care s-a încheiat primul trimestru din 2012.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Blejnar a spus că în aceste prime trei luni s-au colectat 38,5 miliarde de lei, față de 34,9 miliarde în 2011. El a ținut să precizeze că această creștere s-a făcut în condițiile în care nu au existat diferențe de taxe și impozite, iar condițiile meteorologice din ianuarie și februarie au "văduvit" bugetul de circa 200 de milioane de lei.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Avem un plus de încasări de aproximativ 850 milioane de euro, adică 3,6 miliarde de lei. (…) adică 0,8% din PIB", a spus Blejnar, precizând și că exista un trend crescător în acest sens.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Sorin Blejnar a adăugat că această creștere s-a datorat activității inspectorilor fiscali, celor de la Garda Financiară, dar și celor din vămi.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"850 milioane de euro ne spun că avem un plus. ?ê?£i mai avem încă 150 mil de euro TVA în plus rambursat(…) Trimestrul 1 din 2012 a adus un plus de încasare de 1 miliard de euro", a punctat șeful ANAF.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Sorin Blejnar a explicat această creștere în colectare prin faptul că sistemul a fost puternic informatizat, de la 2% când a preluat el ANAF-ul în 2008, pana la 90% în prezent, ceea ce înseamnă reducerea costurilor de colectare a veniturilor. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Pe mine, în 2008, ca să colectez 1 milion în visteria statului mă costa 13.850 lei, astăzi mă costă 9.200 de lei", a mai spus Blejnar, precizând și că sunt avuți în vedere nu doar "banii numărabili", ci și cei care pot fi încasați ulterior, chiar și în doi ani de zile, în condițiile în care "accesul la justiție este garantat de Constituție", iar unii "încearcă să își risipească averea".?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Întrebat dacă până pe 17 aprilie, data limită data de premier, nu a reușit să colecteze 1,5% din PIB, cât i s-a cerut, va fi demis, Blejnar a replicat "eu pot sa fiu eliberat oricând din funcție, premierul mă numește, el mă eliberează". ?óÔé¼?¿
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















