Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat, vineri, sa retraga autorizatia de functionare a Bancii Turco-Romane (BTR) si sa initieze procedurile pentru declararea falimentului bancii, au declarat surse bancare.
-Partea turca nu a venit cu o oferta dupa ultimul termen pe care l-a avansat. Era de asteptat ca turcii ori sa salveze repede banca, ori sa accepte ca este prea tarziu pentru ca falimentul BTR sa fie evitat. De altfel, partea turca a multumit BNR pentru buna colaborare-, au declarat sursele citate.
Premierul Adrian Nastase a declarat, la inceputul acestei saptamani, ca la nivelul bancilor centrale din Romania si Turcia, exista un schimb permanent de date referitoare la situatia BTR si ca acestea vor anunta, in perioada urmatoare, solutia agreata de ambele parti.
BTR a intrat in colaps financiar la sfarsitul anului 2000. BNR nu a retras licenta de functionare a bancii, desi indicatorii financiari erau sub normele bancare, deoarece statul turc a promis, in repetate randuri, ca va gasi o posibilitate de acoperire a obligatiilor BTR.
Partea turca a anuntat in AGA de la BTR, desfasurata la sfarsitul lunii martie, ca va identifica o solutie pentru redresarea bancii pana in data de 15 aprilie, insa aceasta promisiune nu s-a concretizat.
Comitetul de supraveghere din BNR a propus Consiliului de Administratie sa retraga licenta BTR, in urma analizei situatiei financiare si a perspectivelor bancii.
BTR a inregistrat, anul trecut, o pierdere de peste 1.100 miliarde de lei, iar in primele trei luni din 2002, aceasta s-a majorat cu aproape 150 miliarde de lei. Banca are fonduri proprii negative de aproape 1.000 miliarde de lei, iar patrimoniul net inregistreaza un minus de 870 miliarde de lei. Totalul datoriilor, inclusiv cele catre bugetul de stat si furnizorii de utilitati, se ridica la aproape 40 milioane de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















