Drepturile la replica trimise ziarului nostru de catre companiile Grey si McCann Erickson nu au nici o legatura cu lucrurile semnalate in materialul publicat sub titlul -Grey si McCann, <legate> de Nastase-. Nu poate fi invocata lipsa de experienta, avand in vedere profilul celor doua companii, ci mai degraba aroganta si dorinta de a da peste nas presei, naravuri mostenite de la fosta guvernare.
Conducerile celor doua companii de publicitate incearca sa ne arate, pe parcursul mai multor paragrafe din drepturile la replica, realizarile in domeniu ale Grey si McCann Erickson, lucru necontestat de noi in articolul publicat in urma cu cateva zile. Cu obiectivitate, apreciem activitatea celor doua companii prestigioase in Romania, dar nu am fost niciodata de acord cu folosirea logisticii apartinand Grey si McCann Erickson pentru sustinerea activitatii PSD.
Mihai Iacob
De altfel, intr-o declaratie acordata ziarului nostru, Mihai Vartosu jr, fost director executiv al Grey Romania, sustine ca exista practica contractelor preferentiale in industria publicitatii si, implicit, exista coruptie. -Am pierdut licitatii pentru ca un concurent s-a dus inainte de intalnirea interna a clientului pentru a hotari cine a castigat licitatia si a pus 10.000 de dolari intr-un plic si a zis… <Da-mi mie contractul ca… 10.000 acum si 10.000 mai incolo>. Coruptie exista la orice nivel. Si la nivel de stat, si la nivel privat!-, ne-a declarat Mihai Vartosu jr. Or, daca fostul director executiv al Grey Romania cunoaste asa de bine sistemul de functionare, nu putem intelege din asta decat ca reprezentantul acestei companii l-a practicat in obtinerea contractelor la nivel de stat sau privat.
Autosuficienta marca Enoiu
In ceea ce priveste dreptul la replica trimis de directorul McCann Erickson Romania, domnul Bogdan Enoiu ne indica, cu aroganta imprumutata de la prietenii pesedisti, ca din cifra de afaceri a companiei sale -doar 2,8% a fost reprezentata de proiecte pentru institutii cu capital de stat si 0,25% a insemnat venitul efectiv incasat de McCann de pe urma lor-. Pentru a fi si mai convingator, Enoiu ne invita sa verificam acuratetea informatiilor date pe site-ul Ministerului de Finante. Asa am procedat, si am consultat specialisti din Ministerul de Finante, care insa n-au cunostinta de de existenta unui cont separat in bilantul contabil pentru inregistrarea banilor proveniti de la bugetul de stat. Prin urmare, domnule Enoiu, in calitate de specialist in economie (abilitatile in domeniul politicii le-ati aratat din plin in campania -victorioasa- a PSD), v-am ruga sa ne precizati care sunt acele conturi din care rezulta suma de bani provenind din contractele guvernamentale.
In finalul dreptului la replica, Bogdan Enoiu precizeaza ca, in conditiile in care firma sa a fost implicata in organizarea vizitei lui Bush in Romania, de ce nu facem asocierea intre presedintele american si McCann, asa cum am sesizat apropierea in cazul lui Adrian Nastase. Pentru o riguroasa si corecta informare a cititorilor nostri, va rugam domnule Enoiu sa ne precizati daca administratia Bush v-a contactat pentru organizarea acestui eveniment si pentru aducerea curcubeului in Piata Revolutiei, intrucat, din informatiile noastre, actiunea a fost platita tot din banii contribuabilului roman, la ordinul guvernului PSD.
Daca ajungem la capitolul omisiuni, va rugam sa ne pomeniti, pe viitor, si despre banii publici incasati de compania pe care o conduceti in urma campaniei pentru Referendumul privind Constitutia, campanie ce va fost servita, fara licitatie, de catre prietenii dumneavoastra din guvern.
Clientii McCann Erickson, tratati cu dispret
Semnificativa pentru modul in care-si trateaza clientii domnul Bogdan Enoiu este declaratia acordata ziarului nostru privind intelegerea dintre McCann Erickson si Loteria Nationala. -Sa ne pupe in c… pentru ce am facut pentru ei de trei ani de cand ne ocupam de ei-, a declarat cu autosuficienta Enoiu. In aceste conditii, daca Loteria trebuie sa va -pupe in c…- pentru ca au onoarea de a va fi client, ne intrebam ce trebuie sa va faca celelalte companii care sunt si ele clientii McCann Erickson, cum ar fi Connex, Sindan etc. Avand in vedere modul grosolan in care va tratati clientii, promitem sa aducem aceste lucruri la cunostinta centralei McCann Erickson.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















