Home Economic-Financiar Brokerii vad dolarul la 29.520 lei la finele lunii iulie

Brokerii vad dolarul la 29.520 lei la finele lunii iulie

DISTRIBUIŢI

Dolarul este cotat la Sibiu, pentru sfarsitul lui iulie, la un pret de 29.520 lei, ceea ce presupune o depreciere lunara a leului de 1,23%. -Cu siguranta pretul dolarului va cunoaste modificari in urmatoarele zile, aprecia un broker sibian. Chiar mancand numai castraveti si rosii, cresterea pretului la energia electrica va avea efecte asupra inflatiei lunare, implicit a cursului de schimb. Nu trebuie uitat ca in iulie sunt scadente imprumutul de 100 milioane de dolari facut la Banca Chinei, la care se adauga alte 300 milioane de dolari pentru bondurile samurai, cat si deficitul comercial de 1,2 miliarde de dolari inregistrat in primele patru luni ale acestui an-, a incheiat brokerul. Cotatiile dolarului s-au mentinut permanent sub pragul de 25.600 lei, intre un maxim de 29.563 lei, la inceputul saptamanii, si un minim de 29.520 lei, la sfarsitul acesteia. Posibilitatea ca dolarul sa depaseasca pragul de 29.700 lei este indicat si de pretul de 29.650 lei la care au fost realizate optiuni CALL cu scadenta in 31 iulie, primele platite fiind de 70.000 lei/optiune.

Pentru scadentele mai indepartate in piata de la Sibiu au fost anuntate cotatii de cumparare pentru august de 30.020 lei/dolar, iar pentru septembrie vanzatorii au solicitat 31.254 lei/dolar.

Luna iunie a reprezentat o perioada de varf pentru piata optiunilor in care s-a realizat cel mai ridicat numar de contracte din acest an – 6.260 contracte de tip CALL si PUT. In lunile ianuarie-mai au fost realizate lunar, in medie, 4.100 optiuni. Cresterea volumului de tranzactionare pentru aceste derivate s-a produs, pe de o parte, pe fondul interesului ridicat al hedgerilor pentru optiunile pe contractul futures leu/dolar (3.204 optiuni CALL). Pe de alta parte, optiunile euro/dolar au fost intens utilizate de speculatorii din piata euro/dolar in perioadele de calm ale pietei la termen a paritatii, in scopul de a profita de evolutia ulterioara, in orice directie, a pretului futures. In piata futures, in care s-au tranzactionat 9.951 contracte si s-a realizat un volum al tranzactiilor de 152 miliarde de lei, au fost preferate contractele euro/dolar, leu/dolar si leu/euro.

In ciuda evolutiei negative pe care a cunoscut-o saptamana trecuta moneda unica europeana, care de la un maxim de circa 86,5 centi a coborat la un minim de 84,25 centi, pretul raportului leu/euro cu scadenta luna aceasta a fost stabilit la 26.150 lei, mai mult cu 400 de lei fata de data de 27 iunie. Pentru scadenta septembrie, pretul de cotare s-a mentinut la 26.500 leu/euro.

Evolutia -in dinti de ferastrau- a monedei unice a mentinut saptamana trecuta o atmosfera tensionata in piata futures a paritatii, favorizand operatiunile speculative. Miercurea trecuta, euro a atins in piata sibiana un maxim de 86,5 centi, pentru ca a doua zi pe pietele financiare internationale, dolarul sa se aprecieze cu 1,6 centi fata de moneda unica europeana, aceasta fiind cotata la 85 centi, nivel care in opinia lui Darius Cipariu, de la agentia Cibinium -reflecta cel mai bine raportul dintre economia americana si cea europeana-. Faptul ca dealerii de pe marile piete au preferat dolarul in detrimentul euro, dupa ce Federal Reserve a decis cea de-a sasea reducere a ratei dobanzii din acest an, a determinat si in piata futures un trend puternic descrescator inca de la deschiderea sesiunii, care s-a realizat la pretul de 85,8 centi. Sansele relativ scazute ca BCE sa decida o reducere a dobanzii, o declaratie din -Wall Street Journal- ca administratia Bush este in favoarea unui dolar puternic, au fost alti factori care au facut ca balanta sa incline inspre moneda americana. Sfarsitul saptamanii a adus cu sine o noua scadere a pretului, euro coborand pentru scadenta 31 iulie la 84,85 centi. De altfel, nici pentru scadentele mai indepartate oferta cumparatorilor nu este incurajatoare, acestia anuntand pentru august si septembrie cotatii de 85,6 centi. Optiunile CALL pentru iulie indica din partea cumparatorilor speranta ca euro sa revina pe un drum mai bun, ei oferind prime cuprinse intre 60.000-100.000 lei pentru un pret de exercitare de 85,5 centi, in timp ce pentru un pret de 86,5 centi primele au fost de numai 35.000 lei/optiune.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.