
Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezența premierului Victor Ponta și a miniștrilor.
Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" și 7 abțineri, iar bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi "pentru", 49 de voturi "împotrivă" și 7 abțineri.
Proiectul bugetului de stat a fost dezbătut într-o singură zi, deputații lucrând marți de dimineață până la miezul nopții, iar parlamentarii PPDD s-au retras de la dezbateri, dar au participat la vot.
După vot, deputatul PDL Cezar Preda a precizat, de la tribună, că PDL a votat împotrivă pentru că este un buget "al evazioniștilor", "al stângii nereformate" și al USL, arătând că puterea ar putea intra în Cartea recordurilor cu un buget votat în 20 de ore.
"Domnule prim-ministru, singurul lucru pe care l-ați reușit cu acest buget în fața Europei este că puteți intra în Cartea recordurilor, ați făcut un buget contra cronometru, în 20 de ore ați aprobat un buget al unei țări mari, responsabile și care trebuie să fie o țară cu responsabilitate în UE, și nu o țară miloagă care crește taxele și nu-și încasează veniturile. Pentru acest motiv veți plăti, domnule prim-ministru, indiferent câte minciuni veți spune românilor în continuare", a spus Preda.
El a mai spus că bugetul de stat pe anul viitor "nu este un buget al românilor, ci pentru USL și pentru campania electorală a Uniunii de anul viitor".
"Este un buget al asistaților social, un buget al unei stângi nereformate", a adăugat Cezar Preda. El a mai spus că PDL a fost un partid matur și responsabil, în timp ce alianța USL este "formată din traseiști și lași".
La rândul său, premierul Victor Ponta le-a spus parlamentarilor, după vot, că se vor întâlni încă o dată în acest an, pentru că "există un om în România care e mai separat decât ceilalți 20 de milioane și are dreptul de a opri promulgarea bugetului".
"Vă urez un sfârșit de an fericit, dar din păcate cred că ne vom mai întâlni încă o dată, nu este voința mea, dar există un om în România care e mai separat decât ceilalți 20 milioane și are dreptul de a opri promulgarea bugetului", a spus Ponta.
El a arătat că, prin adoptarea bugetelor, Parlamentul își îndeplinește obligațiile pe care și le-a asumat în fața alegătorilor.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















